Cât costă casa în care locuiește Ștefan Hrușcă! Cu ce preț se vând biletele la concertele de Crăciun ale artistului
În această perioadă colindele răsune în casele românilor, iar Ștefan Hrușcă este printre preferați. Când auzi o melodie interpretată de el, simți autonat spiritul Crăciunului. Stabilit de foarte mult timp în Canada, artistul vine acasă ori de câte ori poate, în special în perioada sărbătorilor, când are o mulțime de concerte. Iată cât costă un bilet la concert!
Unde locuiește Ștefan Hrușcă
Ștefan Hrușcă locuiește în Canada alături de familia sa. Împreună cu soția lui Gianina au doi copii, pe Andra și Ștefan Jr. Ștefan Hrușcă a ales să se stabilească în orașul Whitby, în apropierea orașului Toronto. Aici și-a construit o locuință pe măsura pretențiilor sale, o vilă impresionantă amplasată într-un cartier exclusivist, unde prețurile pornesc de la 500 de mii de dolari canadieni și cresc, transmite playtech.
Locuința celui mai îndrăgit interpret de colinde este realizată din cărămidă și se află în imediata vecinătate a unei păduri impunătoare. Artistul se bucură de faptul că poate să se laude cu o grădină generoasă și cu detaliile atent lucrate din interiorul vilei, locuință pe care a reamenajat-o personal.
De unde știe colindele Ștefan Hrușcă
Artistul spunea la un moment dat că a învățat colindele încă din copilărie, iar pasiunea o are tot de pe atunci:
„O grămadă le ştiu de-acasă, din Ieud, primele colinde. După aia am început să merg prin ţară şi am cules. Într-o primă fază singur, pe urmă l-am avut pe George Ţărnea cu mine şi m-a ajutat el foarte mult. Am continuat şi după ce s-a stins George. Am prieteni în ţară care sunt ca vestitorii: Ştefane, vezi că în zona aceea am o mătuşă care ştie câteva colinde, te interesează? Şi aşa ajung în multe locuri din ţară.”, a spus acum ceva vreme artistul pentru Jurnalul.ro.
Totuși, puțini știu că unul dintre oamenii care l-au ajutat să se lanseze a fost regretatul Benone Sinulescu. Artistul spunea că este nâhnit că Hrușcă nu i-a adus nicio mulțumire.
„Ștefan Hrușcă mi-a bătut la ușă, ca să-l ajut. Nu am stat deloc pe gânduri şi i-am pus în braţe câteva colinde descoperite de mine în călătoriile prin satele româneşti. Unul dintre ele, ”Deschide uşa creştine” şi altele i le-am încredinţat lui Ştefan Hruşcă.
Hrușcă a interpretat piesele ca nimeni altul, dar niciodată, absolut niciodată, nu a spus un cuvânt şi despre faptul că l-am ajutat, în felul meu, să ajungă la acel colind, pe care recunosc, îl cântă foarte bine. Nu e vorba despre invidie profesională, ci mai degrabă doar de chestie de camaraderie profesională.”, spunea Benone Sinulescu pentru Playtech Știri.
Când și unde are concerte Ștefan Hrușcă
Ştefan Hruşcă vă susține două concerte în data de 18 decembrie, de la ora 17:00 și de la ora 20:00 pe scena Sălii „Ion Caramitru" a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale" din București. Prețurile pentru asemenea concerte sunt destul de piperate, cel din Capitală ajunge la 200 de lei, în timp ce, biletele pentru concertele din cadrul turnului său tradițional de la Brașov sau Cluj Napoca costă 160 de lei.
Pe lângă reprezentaţiile din Bucureşti, turneul va cuprinde concerte pe 11 decembrie, la Opera Naţională Română din Timişoara, 12 decembrie - Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, 13 decembrie - ATP Tech Center din Baia Mare, 14 decembrie - Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, 17 decembrie - Teatrul "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, 19 decembrie - Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, 20 decembrie - Opera Naţională Română de la Iaşi, 21 decembrie - Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, şi 22 decembrie - Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, potrivit Adevărul.ro.