Cât de mult a suferit Gabi Luncă să ajungă regina muzicii lăutărești!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Celebra solistă are o poveste de viață demnă de un scenariu de telenovelă. A debutat în muzică la vârsta de 19 ani însă, până să înregistreze primul album, Gabi Luncă și-a câștigat pâinea la munca de jos. Ea a povestit că, la numai 16 ani, săpa șanțuri, alături de alte tinere.

Gabi Luncă (79 ani) a rămas fără mamă la numai trei ani, iar de atunci au început necazurile, căci noua soție a tatălui ei avea să-i pună multe piedici. Despre acest episod trist, solista a povestit într-un interviu emoționant, pentru Revista ”Taifasuri”: ”Tatăl meu, Dumitru Luncă, era violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti. Eu am rămas fără mamă la 3 ani, iar cea vitregă nu m-a mai lăsat la şcoală. La 16 ani am găsit de lucru la Lilieşti, la săpat şanţuri pentru conducte. Sigur că m-am dus, fiindcă trebuia să îmi câştig existenţa. Tata, săracul, nu ştia ce fac. M-au convins să rămân acolo fetele cu care mă angajasem, pentru că le plăcea mult cum cântam. Mi-au spus că îmi fac ele toată norma, dar le cânt”.

Apoi, Gabi a participat la o audiţie, la Clubul „Vasile Roaită”, din Băicoi, apoi viața ei s-a schimbat brusc: ”După un an am fost angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti, iar la 19 ani am primit o invitaţie de la Casa de discuri Electrecord, să înregistrez primul album de muzică lăutărească. Şi de acolo a început ascensiunea. O viaţă trăită pe scenă”, a mai mărturisit Gabi Luncă.

Din 1992, interpreta a renunţat însă la muzica de petrecere, cu care a făcut un munte de bani, trecând la muzică religioasă creştină, pe care o interpretează şi astăzi: ”M-am retras din cele lumeşti într-o perioadă în care noi încă eram solicitaţi. M-am retras în glorie dacă pot să spun aşa. Mult timp după ce nu am mai concertat ofertele au continuat să apară. Ni se propunea să cântăm măcar 30 de minute, pe sume mari de bani, sau măcar să fim prezenţi la o nuntă sau la un botez. Refuzam din start. Nici nu voiam să le mai ascult măcar ofertele, dar apreciam şi, cumva, mă simţeam bine făcând asta. Eram în postura să refuz şi nu să îmi doresc să mai cânt şi să nu am unde. Întrebările curgeau ani la rând: de ce aţi renunţat la muzică? Răspunsul meu era unul sigur: din dragoste pentru Dumnezeu! Şi nu am renunţat la muzică, ci am ales muzica sufletului, muzica de laudă pentru Domnul. Dacă ani la rând am cântat pe bani, pentru public, azi cânt pentru suflet, pentru Dumnezeu şi pentru copiii Lui! Mulţumesc Lui! Urc în continuare pe scenă, însă pe o scenă specială: în Biserică. Am orchestră, aceleaşi instrumente, încă nu am „scăpat” de microfon, am parte de public, dar de data aceasta este unul special: familia mea, familia Domnului Iisus! Acum publicul nu dansează pe cântecele mele, acum publicul plânge, se bucură şi cântă împreună cu mine, spre slava Domnului. Nu primesc în schimb bani, ci hrana sufletului. Cânt în semn de mulţumire. Şi toată viaţa mea asta am să fac. Să îi mulţumesc Domnului şi prin cântecele mele” , a spus celebra artistă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net