Ce a făcut George Burcea, cu puțin timp înainte de a pleca în America: „Fetițele au început să țipe!”

Ultima actualizare:

George Burcea (33 de ani) se pare că a ales să o ia de la capăt cu totul...și anume să își dea reset la inimă, dar și pe plan profesional. După ce a rămas din nou burlac, simpaticul actor a ales să se mute în Statele Unite ale Americii, pentru a participa la diverse castinguri în domeniul artistic, în speranța unei cariere internaționale.

Însă, înainte de a lua decizia de a se muta peste Ocean, George Burcea a avut câteva secvențe de filmat în comedia „Bravo, tată!”, de la Antena 1, ce este difuzată în fiecare duminică, de la ora 20.00.

„Am primit cu bucurie propunerea de a juca în <Bravo, tată!>, pentru că este un serial care expune realitatea tăticilor și, automat, a familiilor din România. Cu siguranță, mulți tătici se vor regăsi în personajele noastre. Copiii leagă prietenii între părinți, de îndată ce fac primul pas către grădiniță sau școală.

Automat, îți faci și tu, ca părinte, noi amici sau prieteni. Îmi plac proiectele în care joc alături de colegi actori pe care îi știu, iar din distribuție îi știam pe toti, jucasem alături de ei și mi-a fost ușor să mă alătur poveștii și atmosferei de pe set. Într-o zi, am mers la filmare cu fetițele mele, iar Fodor, Vârciu, Pavel și Natanticu erau îmbrăcați în super eroi.  Fetițele au început să țipe de bucurie, crezând că au venit animatorii și că este o petrecere acolo. A fost o experiență superbă, pentru că eram tăticul care trebuia să aibă grijă de copii și, în același timp, trebuia să-mi fac și meseria de actor’’, a declarat George Burcea.

Mariaj eșuat

Andreea Bălan și George Burcea au fost căsătoriți timp de trei ani. Flacăra iubirii dintre cei doi s-a aprins în 2014, la filmările unui videoclip de-al artistei. Cei doi s-au căsătorit trei ani mai târziu, în 2017, într-o vacanță petrecută în California (America – n.r), după ce a venit pe lume primul lor copil, Ella Maya (născut la 9 octombrie 2016).

Au avut parte atunci de o ceremonie formală, într-un cadru restrâns, pe o plajă. Adevărata nuntă s-a petrecut după nașterea celei de-a doua fetițe, Clara Maria, care a venit pe lume la 4 martie 2019. Andreea și George au făcut cununia civilă la 15 septembrie 2019, iar nași le-au fost actrița Monica Davidescu și actorul-cântăreț Aurelian Temișan. Din păcate, la scurt timp după acest eveniment, în martie 2020, cei doi au anunțat că divorțează.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
banner cazare 1 mai jpg
Artista este mai mult decât recunoscătoare pentru parcursul ei artistic și pentru tot ceea ce trăiește acum pe plan profesional și nu numai
ioana tiriac fiica ion tiriac webp
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
image png
banner marina almasan irina fodor png
image png
image
image