Ce religie are Mircea Radu. Ce a declarat despre existența Catedralei Mântuirii Neamului

Mircea Radu este un om credincios și ține toate posturile ca la carte. Vedeta spune că îi merge foarte bine și de fiecare dată ține post din toată inima. Recent, acesta a avut un mesaj de apărare a Catedralei Mântuirii Neamului: „Să numești Catedrala Mântuirii Neamului drept Catedrala Prostirii Neamului Românesc e grav. E ca atunci când înjuri și batjocorești pe altul care nu face altceva decât să creadă altfel decât tine".

Mircea Radu este o persoană credincioasă Foto: Facebook
Mircea Radu este o persoană credincioasă Foto: Facebook

Mircea Radu apără biserica 

Mircea Radu este creștin ortodox și este foarte activ în mediul online atunci când vine vorba de apărarea credinței. „Bine, nu crezi în Dumnezeu, am înțeles. E dreptul tău. Am înțeles și că nu avem spitale pentru că biserici și catedrale – eu nu cred asta, dar dacă tu zici, te las să zici. Dar să numești Catedrala Mântuirii Neamului drept Catedrala Prostirii Neamului Românesc e grav. E ca atunci când înjuri și batjocorești pe altul care nu face altceva decât să creadă altfel decât tine. Care crede. Știu o expresie care ți se potrivește – da, e veche, desuetă și, în timpurile astea, poate fără valoare. Probabil că vei zâmbi superior când ți-o voi spune: Să îți fie rușine, omule”, a scris Mircea Radu, pe pagina de Facebook.

Ce a declarat despre filmul dedicat vieții Sfântului Nectarie 

Mircea Radu a mai avut un mesaj emoționant pe rețelele sociale, după ce a văzut filmul dedicat recent vieții Sfântului Nectarie. „La cinema, în mall, sală arhiplină și nicio reclamă înainte de începerea proiecției – nu mă așteptam. Deci nicio corporație din cele ce promit fericirea, sănătatea și belșugul n-a vrut să fie văzută în preajma filmului “Omul lui Dumnezeu” – ghinion; marea majoritate era target comercial, segmentul 18-35 era în sală cu ochii în ecran.

 Filmul nu are efecte care să taie respirația (dacă mă gândesc mai bine, n-are niciun efect), imaginile sunt corecte dar atât, actorii-s greci care vorbesc engleză (acel “s” specific se aude în fiecare propoziție, e peste tot) deci un ateu târât la acest film va continua să creadă că viața asta e tot. Și-atunci, de ce merită văzut “Omul lui Dumnezeu”?…Pentru actorul principal – Aris Servetalis nu îl joacă pe Sfântul Nectarie, este Sfântul Nectarie. Modul în care vorbește cu Divinitatea e la fel de profund, de direct și de cinstit ca “Eli, Eli, lama sabahtani” șoptit de Robert Powell în “Iisus din Nazareth” (știți filmul, îl tot dau ăștia la televizor, e un fel de “Singur Acasă” al Sărbătorilor de Paști). Iar scena în care se roagă la Maica Domnului, felul in care vorbește cu Ea, m-a făcut să tresar. Mi-am putut auzi gândurile. M-a mișcat.

E de rămas în scaun și după cadrul de final. Urmează recunoașterea, târzie și rușinoasă, meritelor acestui om chinuit în viață de semenii lui. Ajută asta la ceva? La absolut nimic. E doar o aducere aminte a unui adevăr fundamental și vechi de când lumea că oamenii atunci când întâlnesc pe alții mai buni întâi ridică mâna și dau cu piatra”, a scris Mircea Radu pe Facebook.

Ce declara Mircea Radu despre post 

„Țin post din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana “Din dragoste”, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paștelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roșii uscate și măsline. O bunătate! Nu mi-este greu să țin postul deloc. Și îți mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand și mâncator de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poți mânca lânga mine cea mai minunată păstramioară din lume. Nu ma interesează absolut deloc”, spunea Mircea Radu în urmă cu ceva timp.

Despre Mircea Radu

De-a lungul anilor, Mircea Radu a fost moderator al mai multor emisiuni difuzate de TVR, precum „Telejurnal”, „În trecerea anilor”, dar și coprezentator al show-ului „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. În decembrie 2017, el a părăsit TVR pentru postul Antena 1, unde a realizat „Ie, Românie”, o producție cu rezultate de audiență destul de modeste, care a și fost mutată din grilă. El a revenit la TVR 1, la  finalul anului 2019, și a devenit realizatorul emisiunii „Down the road. Aventura”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net