Ion Țiriac, probleme de sănătate! Ce se ascunde în spatele tranzacțiilor de sute de milioane de dolari ale miliardarului

Ultima actualizare:

Cele două mari tranzacții finanicare făcute de fostul mare tenismen Ion Țiriac în ultima lună ascund, de fapt, un plan bine pus la punct de afacerist. Miliardarul și-a vândut Tiriac Leasing și Țiriac Operating Leasing de pe urma cărora a încasat aproximativ o jumătate de miliard de euro. 

ion tiriac jpeg

Miliardarul român vrea să aibă ordine perfectă în afaceri, atât în active, cât și în lichidități, plan care îi vizează pe moștenitorii săi, astfel încât aceștia să fie la adăpost în vremurile tulburi în care se scaldă economia mondială.

Ce avere are de împărțit Ion Țiriac

Afaceristul care împlinește peste câteva luni 83 de ani derulează zeci de afaceri în România și la nivel mondial, fapt ce i-a afectat viața de familie, așa cum chiar el a mărturisit. Acum, când se uită în urmă, spune că marele regret al vieții sale e că nu are o familie mult mai numeroasă, cu „20 de copii”.

Faptul că în ultima vreme își lichidează din afaceri are ca scop să lase în ordine averea care se va împărți între cei trei moștenitori legitimi, când va sosi momentul. Astfel, mult mai ușor va fi distribuirea unor sume de bani decât funcții și procente ale multiplelor afaceri ale fostului tenismen.

Conform clasamentului întocmit de Forbes pentru anul 2021, averea lui Ion Țiriac se ridică la 1,6 miliarde de dolari (7,2 miliarde de lei).

Puma Foundation, „testamentul financiar” al miliardarului

Potrivit avocatului marelui miliardar, Ion Țiriac își transferă în contul Puma Foundation (fundație pentru clauză de moarte) toți banii lichizi, inclusiv cei din ultimele două tranzacții efectuate la începutul lui 2022, pentru a fi mai ușor de împărțit între urmașii săi, atunci când se va pune această problemă.

Afaceristul este fondatorul și președintele acestei fundații și singura persoană din Consiliul Director care are drept de veto (dreptul de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri discutate în organizația din care face parte – n.r.). Existența Puma Foundation este recunoscută de Ion Țiriac și reprezintă ”testamentul financiar” al acestuia.

Miliardarul are probleme serioase de sănătate?

Un alt motiv pentru care magnatul își face ordine în uriașa avere este legată și de apariția unor probleme de sănătate, inerente vârstei. Potrivit Fanatik, Ion Țiriac ar suferi de o afecțiune severă la plămâni, care s-a acutizat în ultima perioadă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net