Răsturnare de situație în cazul lui Costin Craioveanu? «A fost victima unei grave agresiuni»

Ultima actualizare:

După ce a fost acuzat că și-ar fi bătut soția, pe Mihaela Cernea, Costin Craioveanu a trimis o înștiințare, prin intermediul avocatului său, prin care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care a ajuns informația în presă.

cub costin craioveanu png

Adevărul ar fi altul, a explicat avocatul lui Costin Craioveanu prin intermediul unui drept la replică, în urma apariției în spațiul media a informației potrivit căreia acesta și-a lovit soția. Reprezentantul lui Craioveanu a explicat că cel supranumit „pictorul vedetelor” ar fi chiar el, de fapt, partea vătămată dintr-un dosar penal.

Avocatul lui Costin Craioveanu: „E nevinovat. El e persoana vătămată”

Ca urmare a mediatizării excesive a unor știri neadevărate (..) mă văd nevoit să fac câteva precizări: îmi manifest indignarea pe această cale, față de jurnaliștii care au publicat aceste titluri de presă (..) fară a verifica întreaga situație și fără a încerca măcar să se gândească la repercursiunile acestor știri asupra vieții unui om care nu doar că este nevinovat, dar, culmea, este și persoană vătămată într-un dosar penal”, a spus avocatul.

În mesaj se precizează că soția lui Craioveanu nu a cerut divorțul și nu a formulat nici vreo plângere pe numele soțului ei, care să ateste violență domestică. De asemenea, avocatul susține că bărbatul nu a mai avut probleme cu legea.

A se tine cont ca clientul meu poseda permis de conducere din anul 1993 si a fost sanctionat contraventional doar o singură dată pentru nepurtarea centurii de sigurantă.  (..)

Oare cum soția sa nu a inițiat niciun demers legal al unui divorț dacă a fost bătută și agresată de acest “pericol public” pe nume Costin Craioveanu?!

Aș îndemna jurnaliștii care au publicat titlurile de presă să îmi indice dacă a existat sau există vreo plângere depusă de Mihaela Craioveanu împotriva soțului ei pentru acte de violență exercitate împotriva sa, precum și dacă există vreun document care să ateste leziuni, ori vreo amărâtă de probă care măcar să îl indice pe clientul meu ca și autor al acestor fapte”, a continuat avocatul.

Cum se explică ordinul de protecție?

În presă au apărut însă informații potrivit cărora Mihaela Cernea ar fi cerut ordin de protecție împotriva soțului său. În această situație, avocatul susține că nu cunoaște motivul din spatele deciziei. 

Așteptăm cu interes redactarea Sentinței Civile pentru a putea afla motivele concrete care au stat la baza emiterii acestui ordin de protecție”, a mai spus el.

Mihaela Cernea a cerut ordin de restricţie împotriva soţului său, Costin Craioveanu. Acesta nu ar fi trebuit să se afle, astfel, pe o stradă din Bucureşti, unde locuieşte fosta componentă a trupei Class, într-o zi în care a provocat un accident rutier. Mai multe surse au susținut atunci că pictorul se afla sub influența alcoolului. Așa a ieșit la iveală și întreaga situație. Costin Craioveanu şi Mihaela Cernea au doi copii împreună, Leon, de 17 ani şi Leia, de 14 ani.

Ce spune avocatul că s-a întâmplat de fapt

Avocatul a explicat că în ziua de 12 ianuarie, Costin Craioveanu a fost bătut de mai mulți indivizi necunoscuți, lăsându-l cu multiple leziuni. Întreaga situație s-ar fi iscat după ce el ar fi provocat accidentul rutier. Acesta susține că pictorul ar necesita acum cel puțin 21 de zile de îngrijiri medicale și alte 20 pentru recuperare.

Clientul meu a fost victima unei grave agresiuni fizice în dimineață zilei de 12 ianuarie 2022, în urmă căreia a suferit multiple leziuni. Cei trei indivizi care l-au bătut în plină stradă au reușit “performanța” de a-i dizloca umărul drept (care este imobilizat și la acest moment), de a-i sparge buza, de a-i deplasa complet un dinte care acum necesită implant și de a-i produce multiple leziuni la nivelul întregului corp, lăsându-l inconștient în mijlocul drumului. În acest sens, am depus la Parchetul competent o plângere penală împotriva agresorilor.

După această nefericită întâmplare, Costin Craioveanu a zăcut în pat 5 zile cu dureri atroce atât fizice cât și emoționale. Clientul meu traieste o adevarată teroare (..)”, se mai arată în mesajul trimis de avocatul Lica Dragos-Cristian.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net