Cristi Minculescu, amintiri și povești din perioada comunistă: „Nu știai niciodată ce va urma”
Perioada comunistă din România a fost marcată de restricții, frici și nesiguranțe, iar viața artiștilor, în special a celor din zona rockului, era plină de provocări greu de imaginat astăzi. Cristi Minculescu, vocea inconfundabilă a trupei Iris, rememorează acele vremuri cu sinceritate și nostalgie, oferind o perspectivă autentică asupra luptei de a face muzică și a trăi pasiunea într-un context în care libertatea era un lux rar.
Cristi Minculescu, vocea emblematică a rockului românesc, și-a deschis sufletul și a vorbit despre anii trăiți în perioada comunistă, o vreme plină de tensiune, incertitudine, dar și pasiune intensă pentru muzică. Într-un interviu acordat recent, artistul rememorează cu nostalgie și sinceritate cum era să fii muzician într-o epocă în care libertățile erau restrânse, iar fiecare pas era însoțit de grijă și nesiguranță.
„Erau vremuri în care fiecare centimetru de păr în plus însemna o oră în minus de liniște. (râde) Dar tocmai asta făcea totul mai intens. Adevărul e că atunci nici nu-mi trecea prin cap că sunt «rock star» – nu se folosea apelativul, iar eu nu conștientizam asta. Doar simțeam că se nasc pasiuni arzătoare în public, că oamenii trăiau cu o intensitate greu de explicat azi. Era, însă, și o nesiguranță ucigătoare. Fiecare concert era trăit ca și cum ar putea fi ultimul. Nu știai niciodată ce va urma, dacă vei mai putea cânta, dacă vei mai avea voie. Atmosfera era încărcată și fragilă, dar tocmai de-asta era vie”, a declarat Cristi Minculescu, pentru viva.ro.
„Atunci… te bucurai de ce aveai”
Pentru Cristi Minculescu, fiecare apariție pe scenă era un act de curaj și dăruire supremă, într-o lume în care muzica nu era doar o formă de artă, ci și o formă de rezistență. Această trăire intensă a publicului și a artiștilor a creat o legătură puternică, aproape sacră, între artist și ascultător. Dar viața de zi cu zi în acele vremuri nu semăna deloc cu imaginea strălucitoare pe care o aveau artiștii pe scenă.
„Viața de zi cu zi, în schimb, nu era deloc glamouroasă. Nu aveai resurse, nu aveai opțiuni, nu aveai confortul de acum. Pe atunci, era considerat «excentric» să ai o cameră de hotel cu căldură sau o prăjitură la cină. Azi, sky is the limit. Atunci… te bucurai de ce aveai și îți puneai tot focul în muzică. Cu siguranță, imaginea perfectă de pe scenă, care făcea mulți puști să viseze la o carieră similară, ascundea mii de ore de muncă, efort, renunțări, poate concesii…”, a mai spus Cristi Minculescu.
