Cum arată Vlăduța Lupău în luna a opta de sarcină: „Sper să fie cei mai buni prieteni pe viață”

Vlăduța Lupău (33 de ani) și-a arătat burtica de gravidă în luna a opta. Artista nu știe când a zburat timpul și cât de repede a ajuns aici însă peste o lună de zile, dacă totul decurge conform planului, Vlăduța Lupău își va ține în brațe cel de-al doilea copil, tot un băiețel. 

Atât vedeta cât și familia ei și inclusiv fiul mai mare de aproape 2 ani, Iair, este și el nerăbdător să își cunoască fratele.

Cântăreața a fost la un control de rutină și a postat filmulețul de la doctor pe rețelele de socializare. Iair, fiul ei cel mare abia așteaptă ca frățiorul lui să "vină jos".

"8 luni azi. Abia așteptăm să te cunoaștem, micutule, și să vedem care te iubește mai mult. Iair, după cum vedeți, asta face mereu: "Bebe, haide jos, jucăm mâinile. Deși mai spune și  "Bebe, nana". Sper să fie cei mai buni prieteni  pe viață, de la prima întâlnire! Sarcina asta...a  zburat! Mai avem puțin și viața se schimbă din nou!", a punctat Vlăduța Lupău pe pagina sa de Instagram, în așteptarea celui de-al doilea copil al său care peste o lună va veni și el pe lume.

Vlăduța Lupău a povestit ieri că s-a îngrășat 4 kilograme și jumătate în timpul celei de-a doua sarcini și se simte de parcă ar avea nevoie de macara. La fel ca la primul său copil, artista s-a gândit la un nume rar și pentru cel de-al doilea băiat al său, acesta fiind inspirat tot din Biblie.

M-am îngrășat în sarcina asta doar patru kilograme și jumătate până acum și mă simt ca și când aș avea o tonă, deci nici măcar în mașină nu mai pot să stau să mă schimb de pe o parte pe alta. Mi se pare că îmi trebuie macara. Și ce mă așteaptă luna asta e crunt, e crunt, dar forță…”, a mai povestit  

Vlăduța Lupău pe Instastory.

A început săptămâna cu febră

Se pare că Vlăduța Lupău nu a început foarte bine săptămâna. Artista s-a simțit „stoarsă” de energie pentru că băiețelul ei are febră și nu știa ce să mai facă pentru a-l repune pe picioare mai ales că urma să filmeze și un nou videoclip.

"O zi de luni! 1. Iair are febră. 2. Eu am de filmat videoclip. 3. Nici eu nu sunt în cea mai bună stare pentru că dacă el are febră... nu am răbdare, nu am nervi și sper ca totuși să am energia pe care trebuie să o am la filmarea videoclipului!", a mărturisit azi, Vlăduța Lupău pentru comunitatea ei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
La 47 de ani vedeta este în plină ascensiune profesională, își duce creațiile pe toate podiumurile de modă, chiar și pe cele realizate din pânză de sac
image jpeg
Denise Rifai, foto Facebook, arhiva  jpg
Victor Rebengiuc FOTO Mediafax
banner natalia guberna jpg
Daniela Gyorfi are 45 de kilograme la 57 de ani
megan fox getty (1) jpg
banner cristina spatar jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net