Dani Oţil a vândut garsoniera în care s-a iubit cu Mihaela Rădulescu. Ce sumă a obţinut pe imobil

Ultima actualizare:

Dani Oţil a reuşit să vândă garsoniera în care locuia pe vremea când avea o relaţie cu Mihaela Rădulescu. Prezentatorul a anunţat că vrea să o dea la finalul lunii ianuarie, a acestuia an, şi iată că a reuşit să vândă imobilul destul de repede şi pe o sumă apropiată de cea pe care o dorea.

Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu au fost împreună între 2008 şi 2014
Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu au fost împreună între 2008 şi 2014

Dani Oţil ar fi semnat contractul de vânzare-cumpărare al garsonierei sale din Bucureşti vineri, 18 februarie, iar suma pe care ar fi primit-o pe casă este de 46.000 de euro, notează cancan.ro. Preţul la care a reuşit să vândă imobilul este apropiat de cât îşi dorea să obţină, având în vedere că el a cerut pe garsonieră 46.500 de euro.

"Se vinde celebra garsonieră. Garsoniera e tare pentru că are mobila desenată de mine. În patul ăla am dormit eu și...(aici a făcut câteva gesturi amuzante n.r), a scris istorie această garsonieră. Are pereții încă încărcați”,  a spus Dani Oţil, la momentul în care a făcut public anunţul de vânzare. 

Cum arată garsoniera lui Dani Oţil

Garsoniera în care a locuit Dani Oţil se află în zona Vitan, în Bucureşti şi are ca atuu faptul că este într-un bloc construit în 2009. În plus, blocul este pe o stradă ferită de zgomoul bulevardului, iar casa a fost vândută complet mobilată. Casa este concepută ca un "open space", în tonuri calde de bej şi maro deschis, iar geamurile mari oferă multă lumină naturală. 

Vă propun spre vânzare o garsonieră cochetă situată în zona Vitan-Bârzești, într-un imobil din anul 2009. Poziționat în spatele hotelului Rin Grand, blocul în care se află garsonieră este ferit de zgomotul străzii.

Garsoniera se vinde complet mobilată și utilată. Aceasta se află la etajul 3 din 10, iar blocul beneficiază de lift și interfon. Unul dintre atuu-rile proprietății fiind luminozitatea pe care o oferă și poziționarea perfectă, într-o oază de liniște departe de gălăgie”, se arata în mesajul publicat pe site-ul de vânzări.

Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu s-au despărţit în 2014

Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu s-au cunoscut în 2008, după ce diva de la Monaco a fost invitată la emisiunea matinală de la Antena 1 a prezentatorului TV. Dani a povestit că, deşi Mihaela era încă măritată cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, vedeta a făcut tot posibilul ca cei doi să înceapă o relaţie. 

„Recunosc că am început relația înainte că Mihaela să divorțeze. Dar ea a fost cea care a făcut primii 50 de pași că să fim împreună”, a povestit, acum ceva vreme, Dani Oțil. 

Idila lor a durat până în 2014, iar de atunci, ambii şi-au refăcut viaţa. Dani şi Mihaela au rămas în relaţii bune, iar prezentatorul a povestit, după cununia civilă cu Gabriela Prisăcariu, că o va chema pe fosta iubită la nunta mare. 

 „În perioada în care am fost cu Mihaela, care, evident, că a fost pentru mine un mare boost de imagine, eram un mucos de 28 de ani, care evident, făcea dragoste cu o femeie mai bătrână și pe atunci, nu ca acum…Mai în vârstă… nu, nu că și ea zicea la fel! Tot timpul îmi zicea: Dani, eu sunt atât de bătrână, încât trebuie să-ți căutăm o nevastă! Dar noi eram împreună, în vacanță. (…) Și… bă, am uitat să o chem la nuntă!”, a dezvăluit Dani Oțil, într-un podcast, anul trecut. 

 Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net