Daniela Gyorfi a început nou an cântând la Madrid. Ce își dorește artista pentru 2025

#Exclusiv Click!

Daniela Gyorfi  (56 de ani) a încheiat un an bun și a intrat deja cu dreptul în 2025. 

Artista a cântat în noaptea dintre ani la Madrid, acolo unde românii din Spania abia așteptau să o întâlnească. Cântăreața a pășit fericită în noul an, mai ales că a cântat pentru 600 de persoane.

Suntem la Madrid. Avem cântare aici cu Liviu Puștiu la un restaurant. Sunt 600 de oameni, e foarte frumos, a fost sold out. Ne dorim în primul rând sănătate, cu gândul asta intru în noul an. Și, ca orice artist, îmi doresc să am proiecte frumoase, care să ne iasă așa cum ne dorim și pe care să le duc la bun sfârșit”, ne-a declarat “la cald”, Daniela Gyorfi, direct de la Madrid, chiar în seara de Revelion înainte să înceapă programul artistic.

Își dorește mai multe vacanțe în 2025

Daniela Gyorfi muncește mult și este foarte solicitată la cântări, atât în țară cât și în străinătate însă și-a propus ca în 2025 să se mai și menajeze și să poată petrece mai multe vacanțe împreună cu fiica ei, Maria, și partenerul ei de viață, George Tal.

„Ne gândim să avem două vacanțe în 2025, sper să petrec  mai mult timp cu fetița mea, Maria, pe care o mai iau cu mine la evenimente, chiar și în afara țării. Ne bucurăm pentru că suntem sănătoși, suntem încrezători, ne bucurăm că suntem împreună, sănătoși și ne pregătim deja pentru evenimentele lunii ianuarie”,ne-a mărturisit Daniela Gyorfi pentru Click! 

Păstrează tradiția cu haine noi de Revelion

Vedeta nu intră niciodată în noul an fără să poarte haine noi, iar acest lucru a devenit deja o tradiție de ani buni pentru ea.

„Și eu păstrez tradiția, o să port ceva nou, nu e roșu, dar e nou, pun și eu bani și la sutien și pe unde se poate pentru că trebuie să mă prindă Anul Nou și cu lei și cu euro, și cu valută și cu banii noștri românești. La 12 noaptea stăm sub vâsc și mă pup cu George, ne bucurăm că o avem pe Maria cu noi acum, de Revelion la Madrid. Suntem bine! Eu nu prea mănânc în noaptea de Revelion pentru că nu mănânc înainte de cântare. Sper să avem un an bun!”, ne-a mai povestit Gyorfi din Spania.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cristina Păsăroiu și Andrea Bocelli au cântat împreună de Revelion la Abu Dhabi. FOTO: Luca Rossetti/Facebook
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
jlo3 jpg
image png
Campionul național de motociclism și vedeta TV își trăiește viața din plin
Lavinia Goste, Revelion la Viena
Alina Laufer a dormit în noaptea de Revelion
banner ion paladi png
  Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit să facă nuntă în 2025
image
actualitate.net
image
actualitate.net