De ce încă păstrează Oana Roman numele de Elisei. A explodat atunci când a fost întrebată: „În buletin mă cheamă...”

Oana Roman nu a apreciat deloc curiozitatea insistentă a unuia dintre urmăritorii ei de pe Instagram! Întrebată de ce încă păstrează numele de Elisei pe rețeaua de socializare, Oana Roman a vorbit mai pe larg despre acest subiect sensibil, fiind evident nervoasă că trebuie să abordeze această temă.

Oana Roman nu a apreciat sub nicio formă una din întrebările primite pe rețelele de socializare, despre motivul pentru încă are numele de „Elisei” pe contul ei de Instagram! Vedeta a vorbit mai pe larg despre motivul extrem de simplu și de obiectiv pentru care nu poate să își schimbe numele contului, deși a încercat, de nenumărate ori, să rezolve această problemă.

„Dacă m-ai fi urmărit, ceea ce cred că nu este cazul, ai fi aflat că mă chinui din anul 2021 să îmi schimb numele. Practic, imediat după ce am divorțat. Doar că, având un cont cu foarte mulți urmăritori, pentru a putea schimba numele, nu este de ajuns să intru la „edit profile” și să îmi schimb numele. Am nevoie de un accept de la Instagram, lucru pe care nu am reușit să îl rezolv, deși le-am trimis foarte multe mail-uri și mesaje.

Nu îmi doresc să îmi păstrez numele acesta, deoarece mi-am schimbat numele în Roman, înapoi, și în buletin, și pe pagigna oficială de Facebook, și absolut peste tot! Este ultimul lucru pe care mi-l doresc pe lumea asta, să mai apară numele cu „Elisei” aici la Instagram, dar, din păcate, nu am reușit până acum să rezolv această problemă! Sper că te-ai liniștit și te-ai calmat!”, a spus Oana Roman.

Oana Roman enervată de una din întrebările primite de la internauți

După cum putem vedea atunci când intrăm pe pagina de Instagram a Oanei Roman, numele contului folosit de aceasta, care are, la acest moment, aproape 270.000 de urmăritori, poartă numele de „oanaromanelisei”. Iar, din păcate, potrivit acesteia, regulile acestei platforme fac foarte dificilă schimbarea numelui, în ciuda faptului că Oana Roman a încercat, în repetate rânduri, să se ocupe de acest proces.

După ce și-au unit destinul în anul 2014, Oana Roman și Marius Elisei au divorțat tocmai în februarie 2021. Cei doi au împreună o fetiță, pe numele ei, Maria Isabela.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net