Desertul care o face pe Carmen Brumă să uite de dietă. Nu poate rezista tentației: „În perfuzie mi l-aș pune”
Carmen Brumă (48 de ani) este un exemplu de disciplină pentru multe femei care își doresc să adopte un stil de viață sănătos. Cu toate acestea, vedeta recunoaște că are și ea slăbiciuni când vine vorba de alimentație. Recent, Carmen a dezvăluit că nu se poate abține de la un desert popular.

Vedeta este cunoscută pentru regimul alimentar strict și pentru rutina sa de antrenament intens, însă nu ezită să fie sinceră cu urmăritorii săi și să le povestească despre momentele în care își permite câte un răsfăț culinar. Vedeta a mărturisit că, deși își propusese să stea 7 zile fără zahăr, există un desert în fața căruia nu rezistă: eclerul cu ness…
Într-un mesaj sincer pe Instagram, Carmen a recunoscut că, în ciuda motivației sale puternice de a evita zahărul, pofta pentru acest desert rămâne irezistibilă. Inițial, vedeta s-a gândit la o amandină, dar apoi a realizat că adevărata sa obsesie este eclerul cu ness, pe care l-ar „pune în perfuzie” pentru a se bucura mai mult timp de el.
„7 zile fără zahăr. Încă 7 și gata. Vreau să-mi scrieți cum sunteți, nu o să vă zic că mie îmi este ușor, că nu îmi este poftă. Nu, îmi e poftă, adică aș mânca o amandină. Nu amandină, de fapt, aș mânca un ecler cu ness. În perfuzie mi l-aș pune, să dureze mai mult, dar sunt ok. Adică cel mai greu mi-a fost ieri, sâmbătă… încă 7 zile și gata, rezistăm”, a spus vedeta pe Instagram.

Cum se pregătesc eclerele cu ness
Iată cum poți pregăti acest deliciu cremos și aromat chiar la tine acasă, potrivit celor de la caietulcuretete.ro!
Ingrediente pentru aluat
-150 ml apă
-75 ml ulei
-100 g făină
-3 ouă
-Un praf de sare
Pentru cremă
-500 ml lapte
-100 g zahăr
-5 gălbenușuri
-40 g amidon
-1 vanilie
-2 linguri ness
-200 ml frișcă lichidă
Pentru glazură
-100 g ciocolată albă
-50 ml frișcă lichidă
-1 linguriță ness
Mod de preparare
1. Într-o cratiță, pune la fiert apa împreună cu uleiul și un praf de sare. Când amestecul clocotește, adaugă făina și amestecă până când aluatul se desprinde. Lasă aluatul să se răcească apoi adaugă ouăle. Transferă aluatul într-un poș și formaează eclerele. Pune-le la în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru aproximativ 20 de minute.
2. Încălzește laptele împreună cu vanilia până aproape de punctul de fierbere. Într-un bol, mixează gălbenușurile cu zahărul, apoi adăugați amidonul și amestecă. Toarnă treptat laptele fierbinte peste ouă. Transferă compoziția în cratiță, lasă la foc mic, amestecând constant, până când crema se îngroașă. Dizolvă ness-ul în puțină apă fierbinte și adăugă-l în cremă. Acoperă crema cu folie alimentară direct pe suprafață și las-o să se răcească complet. La final, încorporează frișca. Topește ciocolata albă împreună cu frișca lichidă la bain-marie, dizolvă ness-ul în puțină apă fierbinte și adaugă-l în glazură, apoi lasă la răcit.
3. Taie cojile de ecler pe lungime, umple partea inferioară cu crema de ness și adaugă glazura de ness. Înainte de consum, lasă-le câteva ore la frigider. Poftă bună!