Destinul cutremurător al unui mare actor român! A murit din dragoste pentru public, iar fiul său a ales calea credinței: „Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?“
A fost unul dintre cei mai adulați actori ai țării noastre, cu o carieră vastă care cuprinde mai multe apariții pe scena filmului românesc. A fost căsătorit și a devenit tatăl unui băiat care s-a călugărit. Viața i-a fost curmată la vârsta de 54 de ani, și se spune că a murit din dragoste pentru public.

Marele actor Octavian Cotescu s-a născut la Dorohoi în 14 februarie 1931. El a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi, absolvind în 1950. După finalizarea studiilor, acesta a fost repartizat în București, iar pe data de 12 mai 1951 a debutat în „Pădurea” lui Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, pe scena Teatrului Bulandra (pe atunci Teatrul Municipal).
Alexandru, fiul lui Octavian Cotescu, a ales calea credinței
Pelicula care l-a consacrat pe Octavian Cotescu a fost „Operațiunea Monstrul”, în anul 1976, unde a jucat alături de doi titani ai comediei, Marin Moraru și Toma Caragiu. De asemenea, a avut apariții memorabile și în producții precum „Tanța și Costel” - acolo unde a format un cuplu cu Coca Andonescu - personajele fictive originare din Lehliu Gară, din seria TV creată după scrierile lui Ion Băieșu.
A iubit, s-a dedicat complet și a pus mult suflet în cariera care l-a consacrat, dar pe plan personal a avut mai multe experiențe. Actorul a fost căsătorit cu actrița Valeria Seciu, cu care are un copil, pe Alexandru. În anul 2000, bărbatul a ales să devină călugăr pe Muntele Athos, la mănăstirea Vatoped.
A murit din dragoste pentru public
În ultima perioadă a vieții sale, starea de sănătate începuse să i se agraveze, însă nu a anulat spectacolul. Scriitorul Ion Beșoiu își amintește de seara în care a intrat în Teatrul Bulandra, în culisele sălii de la Grădina Icoanei pentru a bea o cafea cu Octavian Cotescu. Actorul a refuzat să consume cafea, menționând că nu se simte prea bine.
Deși Băieșu l-a îndemnat să amâne spectacolul, acesta a răspuns:
„Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?“.
„Dar orice om se poate simţi rău!“, ţinea minte Băieşu că i-a răspuns.
„Orice om, în afară de actor! Ăsta e un lucru esenţial, la care trebuie să te gândeşti când îţi alegi o asemenea meserie. Pentru că tu ţi-o alegi, nu te obligă nimeni. Nu te faci pilot dacă ştii că ai rău de înălţime. Nu te faci actor dacă eşti vulnerabil fiziceşte“.
Cu greu și-a dus spectacolul la bun sfârșit, iar la câteva zile a ajuns la spital, dar medicii nu i-au putut salva viața:
„Transpira enorm, se congestionase, vocea i se alterase, avea gesturi nesigure, s-a împiedicat de câteva ori, la un moment dat a făcut o pauză lungă între replici, privind spre culise“, a relatat Băieşu în ziarul „Informaţia Bucureştiului“, în ’85.



































