Dorian Popa, încătușat și percheziționat de polițiștii eleni! Ce s-a întâmplat
Început de an plin de peripeții pentru Dorian Popa! Aflat într-o scurtă vacanță în Grecia, artistul a fost tras pe dreapta de către polițiștii eleni și percheziționat. Dorian a dezvăluit totul în cadrul unui clip video pe care l-a încărcat pe contul personal de Youtube.
Dorian Popa a dorit să se relaxeze la început de an, așadar și-a făcut bagajele și a plecat în însorita Grecia. Nu avea nici cea mai mică idee că excursia se va transforma într-o amintire de neuitat dintr-un motiv bizar.
Dorian Popa circula cu autoturismul în Grecia atunci când a primit semnale luminoase de la un echipaj de poliție aflat în spatele său. Atunci când a coborât din vehicul, Dorian a fost aplecat cu fața spre mașină și încătușat de oamenii legii care apoi au început o percheziție cât se poate de serioasă.
”În viața mea nu am trăit un moment atât de panică, am încercat să mă feresc de lucrurile care îți fac rău în viață, tocmai pentru a nu fi nevoie să trec prin așa ceva. În spatele meu vedeam numai roșu și albastru, am tras pe dreapta, nu înțelegeam ce se întâmplă. Îmi fac semn, cobor din mașină și mă chemau către mașina lor, m-am dus spre ei cu mâinile sus. Mă duc către ei și mi-au zis să mă pun cu fața la mașină, atunci am zis că îmi pun cătușele, mi-au luat mâinile, unul a început să mă percheziționeze. Mi-a scos portofelul, s-au uitat la portofel”, a spus Dorian Popa.
Dorian Popa a mărturisit că a fost speriat de modul în care polițiștii au gestionat situația și a menționat că aceștia erau înarmați cu mitraliere, lucru care l-a panicat și mai mult. Totul s-a încheiat cu bine, însă întreaga experiență i-a lăsat un gust amar și nu crede că va mai călca în curând pe teritoriu elen.
”Aveau mitraliere, m-au pus să scot actele, eram fericit că am ajuns la ele. Le-am arătat testul PCR, le-am arătat că sunt youtuber”, a mai spus artistul.
Dorian Popa are succes fulminant pe Youtube
Dorian Popa (33 de ani) are un succes imens de când a hotărât să facă vloguri pe cât interesante, pe atât de hazlii pentru fanii săi. Dorian Popa a ajuns în prezent să fie unul dintre cei mai bine plătiți vloggeri de la noi, el depășind un milion de abonați pe canalul său de YouTube, unde adoră să-și etaleze mușchii cu fiecare ocazie.
Cheluțzu a făcut și el 150 000 de euro
Nu doar Dorian câștigă o căruță de bani de pe urma vlogurilor sale. El l-a lansat în “ afacere” și pe patrupedul sau Chelutzu, cu care a înregistrat și o melodie. Câinele lui Dorian e vedeta pe Internet, reușind să câștige până acum 150. 000 de euro.