Dramă în familia Clejanilor! Fulgy, condamnat la doi ani de închisoare

Ultima actualizare:

Fulgy de la Clejani trebuie să plătească scump pentru trecutul lui. Instanța a decis să-l condamne pe fiul Clejanilor la doi ani cu suspendare și să achite daune în valoare de 10.000 de lei. 

Dramă în familia Clejanilor! Fulgy, condamnat la doi ani de închisoare
Dramă în familia Clejanilor! Fulgy, condamnat la doi ani de închisoare

Judecătorii au decis azi, 21 aprilie, să-l condamne pe Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani la doi ani cu suspendare pentru tâlhărie, de asemenea tânărul trebuie să achite și daune de 10.000 de lei, persoanei care l-a reclamat.

Magistrații au dat verdictul în cazul lui Fulgy, iar autoritățile au fost extrem de dure cu tânărul artist. Fulgy a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, dar sentința poate fi atacată cu apel. 

”Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeras, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie-fapta din 10.07.2021. (….)

Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…)

Instanţa suspendă sub supraveghere pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani", se arată în decizia judecătorilor, potrivit Fanatik

Fulgy a fost condamnat la doi cu suspendare pentru jefuirea unui jurnalist, în luna iulie a anului trecut. Fiul Clejanilor este nevoit să achite și daune materiale, plus cheltuieli de judecată. 

În concluzie, Fulgy trebuie să plătească 10.000 de lei, iar la cea mai mică abatere de la lege, poate ajunge în spatele gratiilor. De asemenea, el este nevoit să anunțe autorităților orice schimbare de domiciliu, sau deplasare care depășește durata de cinci zile. 

”Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…)" , se arată în hotărârea instanței. 

Fulgy i-a acuzat pe Viorica și Ioniță de la Clejani că-l sechestrează

Fulgy a avut mari probleme anul trecut din cauza consumului de substanțe ilegale, aspect care i-a afectat relațiile cu familia și cu cei dragi. Fulgy documenta fiecare moment al vieții sale pe social-media și o țară întreagă l-a văzut pe fiul Clejanilor, delirând și făcând acuzații aberante la adresa părinților, cum ar fi spre exemplu că îl țin sechestrat. 

Viorica și Ioniță de la Clejani au trecut printr-o perioadă foarte dificilă din cauza dependenței de substanțe a fiului lor și au fost nevoiți să-l interneze pe acesta la Spitalul Obregia, dar și la o clinică de lux pentru dependenți. 

Într-un final, Fulgy s-a potolit și din fericire tânărul a renunțat la social-media și se concentrează pe sănătate. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net