După botezul fiului cel mic, în familia Adelei Popescu urmează și alte evenimente importante. Iată cum se pregătește vedeta

Ultima actualizare:

Cu Adela Popescu ne-am întâlnit la „Beauty Icon Awards”, unde vedeta Pro tv a câștigat două premii, printre care și distincția pentru „Cea mai bună emisiune de lifestyle”.

Adela Popescu
Adela Popescu

Reporterii Click! au dorit să afle de la prezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea’’ cât de încântată este de premii, care mai este starea sa de spirit de când s-au ridicat restricțiile, dar și ce fac copiii, atunci când ea nu este acasă.

Extrem de sinceră, Adela Popescu ne-a mărturisit și planurile pe care le are, mai ales că urmează câteva evenimente foarte importante pentru familia sa.

Dar să începem cu premiile. Am felicitat-o și am dorit să știm cum se simte după ce a fost desemnată câștigătoare.

Sunt măgulită, pentru că am fost nominalizată cu artiste mari, pe care le admir din tot sufletul, dar e frumos. Mă bucur că le-am câștigat. Am mai câștigat și pentru cea mai urmărită emisiune și «Vorbește lumea» chiar merită asta'', ne-a declarat aceasta.

Citește și Îmbrânceli în platoul «Vorbește lumea»! Adela Popescu și Anna Lesko, în rolurile principale

Click! a dorit să afle și cum se simte prezentatoarea acum, dat fiind faptul că evenimentele au reînceput, lumea iese la socializare și la relaxare. Vedeta ne-a recunoscut că nu este prea încântată de schimbări, deoarece ea nu poate profita, așa cum și-ar dori, de ele.

Lumea iese, eu nu prea pot, pentru că pe noi ne ține altceva acasă. De această dată am reușit să ajung și mă bucur, dar mă duc repede pentru că mi-a dat Radu mesaj că unul dintre ei, doarme. Mai sunt și ceilalți doi cu care trebuie să-l ajut'', ne-a declarat prezentatoarea.

Adela Popescu. Foto Click!
Adela Popescu. Foto Click!

Adela Popescu ne-a povestit și despre botezul care a avut loc, dar și despre evenimentele care vor urma în familia ei.

Familia Adelei Popescu este foarte ocupată 

Am avut evenimentul acesta, botezul, și a fost foarte frumos pentru toți. Micuțul este botezat, în sfârșit, la 10 luni. Ceilalți s-au super distrat. Acum mai urmează niște evenimente. Împlinește Alexandru 6 ani și îi facem ziua de naștere, împlinește micuțul botezat un an, îi tăiem moțul, așa că tot avem evenimente'', ne-a zis aceasta.

Despre organizare și petrecerea în sine, vedeta nu a dat prea multe informații, motivul fiind unul simplu, nu a decis încă nimic. Aceasta a recunoscut că nu îi stă în fire să organizeze cu mult timp înainte evenimentele.

Nu e genul nostru ăsta, să ne organizăm din timp'', a declarat prezentatoarea.

Recent, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat mezinul familiei. Micuțul a avut parte un botez minunat, într-un cadru de poveste.

Evenimentul a fost amenajat în curtea unui restaurant, în aer liber. Invitații s-au putut bucura de un decor superb, dar și de preparate culinare alese. Totul a fost stropit cu vin și cu multă veselie.

Adela Popescu și Radu Valcan au împreună 3 copii. Pe lângă mezinul Adrian, cuplul mai are doi fii, pe Alexandru și Andrei. Adela și Radu Vâlcan s-au căsătorit în 2015, având o relație de peste 10 ani.

Citește și Îmbrânceli în platoul «Vorbește lumea»! Adela Popescu și Anna Lesko, în rolurile principale 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net