Elena Merișoreanu, premiată pentru 60 de ani de carieră! Cum se pregătește interpreta de muzică populară pentru sărbători

#Exclusiv Click!

Îndrăgita artistă Elena Merișoreanu (77 de ani) a fost premiată la Gala Femeilor de Succes pentru cei 60 de ani de carieră. 

Interpreta de muzică populară nu își arată deloc vârsta și este într-o formă fizică de invidiat. Elena Merișoreanu le-a mulțumit tuturor pentru atenția acordată și pentru distincția primită, aducând laude publicului său și mass-mediei care au susținut-o întotdeauna.

Acest premiu mi-a fost oferit de Mihaela Șerban, la Gala Femeilor de Succes, și îi mulțumesc din suflet pentru că în aceste vremuri tulburi este binevenită această gală. Am venit împreună cu colega mea, Elisabeta Turcu. 60 de ani de carieră și 77 de ani de viață!

Premiul acesta nu este pentru mine, e pentru dumneavoastră, e pentru mass-media care m-a susținut atâția ani de zile. Mă închin în fața bunului Dumnezeu, a dumneavoastră, a publicului și în fața presei fără de care noi nu am fi nimic. Vă mulțumesc din suflet! Cuvintele mele sunt prea puține pentru a vă mulțumi pentru tot! Să aveți un an bun, cu lumină în casă și suflete și tot ce vă doriți!", ne-a mărturisit Elena Merișoreanu.

A trecut peste problemele de sănătate

Anul trecut, chiar înainte de Crăciun, Elena Merișoreanu se opera la cel de-al doilea picior pentru a scăpa de durerile la genunchi. Acum artista a trecut peste problemele de sănătate și se simte ca nouă.

„Mă simt foarte bine! Îi mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor care m-au făcut să pot să merg bine și să fiu bine!”, ne-a mărturisit pentru Click! interpreta de muzică populară.

Crăciun cu sarmale, cozonac și ciorbă de perișoare

Elena Merișoreanu urmează să își petreacă sărbătorile de Crăciun acasă, în sânul familiei sale care a și anunțat-o că ar trebui să mai stea puțin pe acasă.

De Crăciun trebuia să plec să cânt dar familia mea mi-a spus că “Dacă  pleci, pleacă de tot!”, așa că stau acasă de sărbători. De Revelion o să cânt pe Valea Prahovei. Rămân acolo, la Sinaia, și de Sfântul Vasile! Sigur că vom pregăti bucate tradiționale de Crăciun, sarmale, ciorbă bună de perișoare pentru că îi place soțului meu. Fac ciorbă, friptură nu pentru că avem carne la garniță și o să scoatem să mâncăm, iar curcan la cuptor o să pregătim de Anul Nou. Și, bineînțeles, cozonacii pentru că dacă nu miroase în casă a sarmale și a cozonaci înseamnă că nu sunt sărbătorile!”, a mai completat Elena Merișoreanu cu privire la meniul pentru sărbători.

Artista intră cu cele mai bune gânduri în noul an și își dorește să fie sănătoasă!

Cu gânduri bune, să fie pace în vremurile tulburi, să ne gândim la liniște și pace, să fim sănătoși și să ne iubească Dumnezeu! Se zice că este bine ca Anul Nou să ne găsească cu bani în buzunar, dar cum eu plec la drum și o să cânt, o să am oricum bani în buzunar!”, ne-a mai povestit îndrăgita interpretă de muzică populară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net