EXCLUSIV Cosmin Seleşi, şi cu tatăl, şi cu fiul în filmul «Secretul lui Zorillo». Cum arată cele 3 generații
Luna aprilie ne aduce pe marile ecrane comedia „Secretul lui Zorillo”, în care Alin Panc, Văru Săndel şi Cosmin Seleşi au din nou roluri principale. Numai că, de data aceasta, fostul prezentator de la „Te cunosc de undeva” va putea fi văzut în acelaşi film împreună cu tatăl său, dar şi cu fiul lui.
Zilele trecute ne-am întâlnit cu cei trei foarte buni prieteni Alin Panc, Văru Săndel şi Cosmin Seleşi, pe care îi ştiţi din cele două filme „Pup-o, mă” şi care pregătesc acum premiera de pe marile ecrane a filmului „Secretul lui Zorillo”. Astfel, am aflat ce surprize mai apar în peliculă, pe lângă nume mari din showbiz şi actorie.
„L-am filmat anul trecut, în 2021. Trebuia să îl lansăm în decembrie şi au apărut tot felul de lucruri şi n-am vrut să ne hazardăm. Este singura parodie românească făcută de-a lungul istoriei, n-a mai făcut nimeni. E o încercare mare de tot. Este o parodie cu o distribuţie foarte mare. Avem vreo 40 de oameni în distribuţie.
Cum i-am adunat pe toţi? Uite, aşa, «vii, vii, vii?». Au venit mulţi, atunci. Chiar mulţi actori au fost. Este Florin Busuioc, e Cosoi, şi Săvuică joacă, şi Dorian Popa, şi Ogăşanu, şi Ghimişi, Oli Toderiţă, Mihai Alexandru, şi Cristi Toma. Evenimentul acestui film este că joacă tot clanul Seleşi în el. Tatăl lui Seleşi, Ioan Seleşi, şi fiu-su, Tudor. Tatăl lui Cosmin e un actor cu mare talent”, ne-a povestit Alin Panc despre Ioan, tatăl lui Cosmin.
Iată ce spune fostul prezentator de la „Te cunosc de undeva” despre rolul său din parodie.
Cosmin Seleși: "Suntem trei generaţii de Seleşi"
„Eu joc rolul unui roman, guvernatorul provinciei în care se desfăşoară acţiunea. Joc cu Lucian Ghimişi şi Cove, formăm un trio, vistieru, guvernatorul şi generalul de armata, trei tâmpiţi pe pile. Ca niciodată, apare şi tata, şi Tudor, care are 11 ani, suntem trei generaţii de Seleşi. Niciodată n-am mai jucat, însă cu tata am apărut şi la «Te cunosc de undeva».
A fost frumos. Tudorică nu-şi doreşte să devină actor, el are mereu alte pasiuni. Îi place istoria, puţin geografia şi limbile străine, însă încă le descoperă. Ce o vrea Dumnezeu să facă! M-am bucurat că am făcut trei filme în pandemie, vedem ce va mai urma”, ne-a spus actorul, care e ocupat şi cu teatrul.
Citește și: Ce vedetă celebră îi ia locul lui Cosmin Seleși la „Te cunosc de undeva”
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!