George Stanca: Dragă Andrei Chiliman,
Pe ultima sută de campanie declarai că după 23 de ani de când eşti membru PNL e pentru prima oară când iei “în mod foarte serios” demisia din partid.
Ai rămas cu intenţia... Era de la un conflict cu liderul PNL Crin Antonescu. Pe care era firesc să-l înfrunţi. În virtutea vechimii tale în partid. Şi, i-ai dat una peste discurs. Cu o măciucă mare: ai re-re-re-reieşit primar. Nu ca taica Iliescu de la Giurgiu, un cumulard, de vocaţie. Liberal cum sunt eu reverend...
Până la final, cu Antonescu, cât şi cu adversarii de la fotoliul de primar, ai avut o comportare de gentleman. Nu mă refer la ceva desuet ce ţine de un trecut brătienist, ci la unul postrevoluţionar. Cu marii seniori Radu Câmpeanu azi preşedinte de onoare; Ionescu-Quitus nonagenar cu o minte vie; cu marii dispăruţi Dan Amedeu Lăzărescu, Al Paleologu, Sanda Tătărăscu-Negroponte; cu legendarele figuri boiereşti Neagu Djuvara, Bălăceanu-Stolnici; or, dintre „mai tineri" regretatul Emil Tocaci... plus încă activa victimă tismăneană, Dinu Zamfirescu.
E un trecut, nu? Din care vii ceva mai adânc, ai dreptul, repet, să-l înfrunţi pe lider. Fie chiar şi pe cel care s-a aliat, nefiresc, dar realist, cu inamicul tradiţional al PNL, cu PSD. Dacă Ponta nu se scutură de... Dar Crin are o scuză: precedentul creat, alianţa DA! Acela cu un marinar al cărui vas a plecat de mult în derivă şi care adusese la cârma PNL unealta cea mai dibace şi jenantă în care mulţi, şi eu!, crezură: Stolojan...dealtfel naşul unei inubliabile politiciene de familie: dna Ţurcanu-Tucan...
În fine: remarc la tine că fair-play-ul a funcţionat şi în campanie. Una, poate cea mai curată, exemplară, albă şi corectă, neatinsă de murdăria urât mirositoare a zilei, ca o vată sterilizată scăpată în privată; vezi cazul Cluj-Napoca.
Fiindcă, adversarul cel mai redutabil al tău, Andrei Chiliman, a fost un pui de senior liberal, un ins cu educaţie, rătăcit în PDL - ca acei „Ochi negri în ocean oranj", din lucrarea lui Ţuculescu: Theodor Paleologu.
Victoria ta la Sectorul unu, inclusiv scorul, mi se par simbolice, exemplare. Un triumf al echilibrului, al bunului simţ. Într-o ţară cu politici closetare şi politruci urinari...
Deocamdată, tu ai oferit o excepţie, care contrazice regula: că românul e cum e...
Şi chiar e...
George Stanca, pamflet
