Maurice Munteanu, atac subtil la adresa Danei Budeanu? Ce mesaj a publicat pe rețelele sociale „A furat texte, a șantajat”
Într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook, Maurice Munteanu a atras atenția cu un mesaj dur. Fără să dea vreun nume, el vorbește în termeni aspri despre „un fel de pseudo-designer ratat”. Fanii au dezvăluit la ce vedetă se referă.

Conflictul dintre Maurice Munteanu și Dana Budeanu persistă, iar stilistul a lansat un atac subtil, însă sever, către creatoarea de modă, deși n-a numit-o în postarea făcută pe pagina sa de Facebook, dar în lumina disputelor dintre ei, cuvintele par a-i fi destinate acesteia. Cei doi au avut un schimb de replici acid și în 2023, când Dana Budeanu l-a insultat public pe fostul jurat de la „Bravo ai stil”.
„În peisajul grotesc al opiniei românești, răsare periodic câte o umbră de individ cu apucături de profet de carton, care, în lipsa talentului, alege isteria. Un fel de pseudo-designer ratat, care n-a îmbrăcat niciodată bunul-simț, dar defilează zilnic în zdrențele lipsei de educație. Această creatură pocită, nefericită, sinistră & dezgustătoare, un cocktail de incultură, eșec lamentabil pe toate planurile, autosuficiență și hoție, nu doar intelectuală (vezi cărți scrise de alții pe care și-a pus semnătura), cât și din bani publici, se scurge inutil prin viață și prin mocirla pe care o regurgitează, precum o râmă cu rimel și rochii mini de pițipoancă refuzată la export, dar și cu o mantie falsă de moralitate. A plagiat, a mințit, a manipulat, dar, în mod fascinant, continuă să fie întrebată «ce părere are».
„A furat texte, a mimat coerența, a șantajat, și-a vândut apropiații”
Nu are. Nu are păreri. Are doar zgomot. România are nevoie de idei, de valori, de caractere. Nu de loaze sonore cu pretenții de oracol. Această figură, această Chiriță cocalară, acest element social toxic, n-a creat nimic, n-a gândit nimic, n-a înălțat nimic. A furat texte, a mimat coerența, a șantajat, și-a vândut apropiații, a îmbrăcat ignoranța în negru și i-a spus «stil».
Trist este că astfel de personaje devin voci în golul lăsat de adevăratele voci. Și mai trist este că, într-o țară cu o cultură atât de bogată, o figură atât de mică poate părea mare doar pentru că urlă de pe o scenă goală. Această prezență, acest «nimic cu audiență», pe care o detestă până și propria familie, trebuie tratat nu cu ură, ar fi prea mult, ci cu exact ceea ce merită: tăcerea noastră și disprețul rațional. Pentru că da, unele personaje nu se combat. Se ignoră. După ce sunt puse, elegant, la locul lor: în lada de gunoi a imposturii”, este mesajul publicat de Maurice Munteanu, pe pagina sa personală de Facebook.
Conflictul dintre Maurice Munteanu și Dana Budeanu nu este unul nou. În anul 2023, creatoarea de modă a lansat un atac ironic la adresa juratului „Bravo, ai stil!”, jignindu-l pe Maurice Munteanu și făcându-l „feshânistule pitic” și acuzându-l că și-a tras „perete în garsonieră”. La acea vreme, Maurice ne declara: „Nu cunosc personajul. Nu mă interesează”, ignorând atacurile Danei Budeanu.