O recunoști? Este cea mai iubită cântăreață din Epoca de Aur și a fascinat publicul încă de la prima apariție pe scenă
În imaginea de mai sus este reprezentată una dintre cele mai bune artiste muzicale din România, din perioada în care era doar un copil. Mulți îi recunosc vocea fără a-i vedea fața, dar chiar și așa, fotografia în care apare o cântăreață iubită de întreaga țară a stârnit interesul internauților. Tu o recunoști?
Este considerată una dintre cele mai bune voci din Epoca de Aur, și o femeie plină de rafinament, eleganță și sensibilitate, cu o voință de fier chiar și la cei 80 de ani ai săi - Margareta Pâslaru.
Margareta Pâslaru în copilăria sa
În social media a devenit virală imaginea unei fetițe extrem de frumoasă și grațioasă, cu ochi mari, albaștri, obraji bucălați, care poartă o rochiță cu bentițe și fundițe, fiind nimeni-alta decât Margareta Pâslaru, una dintre cele mai iubite și respectate cântărețe din industria muzicală românească.
Într-o altă imagine, Margareta Pâslaru apare cântând la pian, îndrumată de profesoara sa, Lia Romașcu.
Copilăria, amintirea cea mai de preț a Margaretei
Margareta Pâslaru s-a născut pe data de 9 iulie 1943, în București. Artista a urmat lecţii de harpă, balet, pian şi pictură, iar la frageda vârstă de 4 ani a urcat pentru prima dată pe scenă, în fața publicului, interpretând rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, pe scena Operei Naţionale.
Anii copilăriei și i-a petrecut în casa bunicilor săi, situată într-o zonă selectă a cartierului Floreasca, cea care a fost înstrăinată, apoi demolată, după moartea sculptorului Ion C. Dimitriu-Bârlad (1964). Cu toate acestea, cântăreața păstrează vii amintirile frumoase ale copilăriei sale, despre care a vorbit în cartea sa - „Eu și timpul. Viață, vocație, viziune”.
„Decorul în care am zburdat în primii ani de viață a fost atelierul bunicului meu, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, profesor la Liceul Lazăr, membru al Fondului Plastic. Casa uriașă în care am copilărit avea fiecare încăpere tapetată diferit, cu gust, în tonuri închise, arabescuri patinate în aur vechi. Dormitoarele și baia cochetă erau la etaj, iar sufrageria, salonul și restul gospodăriei, la parter. Clădirea era dominată de atelierul imens, cu geamuri uriașe, formate din numeroase carouri, ca o tablă de șah, înalt cât două etaje: avea și o trapă la subsol, unde lutul prețios era păstrat la o temperatură constantă și la umezeală continuă. Dormitorul elegant de la etaj era tapetat cu frunze palmate în relief, închise la culoare și pastelate în bronz, astfel încât lumina le făcea reale, îți venea să le desprinzi din perete”, Margareta Pâslaru, “Eu și timpul. Viață, vocație, viziune””, București, Editura Curtea Veche, 2012, pg 19, via Răzvan Voinea.
