Scrisorile lui Stanca: Dragă Dan Petrescu,
Oricum, la curva asta colectivă care e îndeobşte publicul de fotbal, să nu te uite ei după 5 ani e mare lucru. Public cu caracter. Lucru care nu ţi s-a întâmplat la Bucureşti, unde, dimpotrivă, ai fost fluierat, huiduit. Ce palmă grozavă le-au dat englezii alor tăi! Dar se ştie. La noi poţi să mori pe teren pentru o echipă, dar dacă ai înviat şi ai plecat la alta, nimeni nu te iartă. Tot de caracter ţine. Mai ales că ai circumstanţe.
Când ajungi antrenor, preşedinte sau director sportiv, adesea te duci unde ţi se oferă un loc de muncă, unde e seriozitate. La Rapid ai încercat să-ţi faci meseria de antrenor începător. Bine, că şi aici marele expert în fotbal şi merdenele, Copos, în loc să te păstreze - căci s-a văzut ulterior ce poţi face, la Urziceni şi apoi şi prin alte părţi - a renunţat la tine cu o uşurinţă condamnabilă.
În fine, spuneam că m-au frisonat aplauzele de pe Stamford Bridge, deşi parte dintre ele au venit de la ai tăi. Dar, de la crema alor tăi. Cei care pot ajuge în Anglia sau sunt de-acolo, nicidecum de la norodul galeriei radicale. Oricum, ovaţiile care ţi le-au adresat englezii au fost percepute de românii ne-stelişti, ca mine, în contul României. Pentru un spectator neutru, cu toată ura sădită de un preşedinte descreierat şi puşcăriabil, MM, la mijloc e orgoliul românesc.
Că nu avem paşapoarte de rapidişti sau stelişti. Prezenţa ta aplaudată a atenuat chiar și ruşinea încheierii unei serii umilitoare de înfrîngeri în Champions League. Ruşinea fu mai mică de data asta, 0-1, faţă de cea de la Bucureşti, 0-4, şi nu numai. Şi, dacă fosta ta echipă a plecat cu o jumătate de frunte sus, lărgindu-şi vederea dincolo de asfaltul londonez, ţi se datorează, Dane.
În ce te priveşte, rămâne să-ţi atingi visul. Acela de a o antrena pe draga ta Chelsea. Şi nu mă refer aici la fiica ta care se numeşte aşa - fără comentarii la cât ţi-ai iubit echipa ... - ci chiar la marea trupă a lui Abramovici... că nu degeaba te afirmi tu la ruşi...
George Stanca
