Prima reacție a mamei lui Dorian Popa, după ce s-a aflat că influencerul consumă cannabis: „Nu se va băga într-o gaură de șarpe!”

#Exclusiv Click!

Dorian Popa (35 de ani) trece printr-o mare cumpănă! Simpaticul influencer a fost prins drogat la volan, de către polițiști, iar în urma testului DrugTest, a ieșit pozitiv la cannabis Însă, după cele întâmplate, mama vedetei, Luminița Popa, a declarat în exclusivitate. pentru Click!, că este doar o perioadă proastă pe care fiul său o va depăși.

Lumea showbiz-ului românesc a rămas șocată, după ce s-a aflat că Dorian Popa a fost prins drogat la volan. Totul s-a aflat după ce vineri, 26 octombrie, ora 21.15, un echipaj de la Rutieră l-a oprit în trafic, în localitatea Domnești, pe artist.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se arată în comunicatul oficial trimis de oamenii legii.

Susținut de mamă

Dorian Popa și mama sa, Luminița, au o relație specială. Cei doi se susțin necondiționat în orice situație, așa că, și de această dată, mama celebrului influencer sare în apărarea fiului său.

„Viața merge mai departe, iar Dorian o să știe să-și <repare imaginea>! Eu sunt <doar mamișor> pe care Dorian o iubește și o susține, necondiționat! Fii sigură că Dorian, de acum înainte, nu se va băga într-o gaură de șarpe”, a declarat Luminița Popa, pentru Click!

Click! spune

În ciuda celor întâmplate, Dorian Popa își continuă activitatea, fără probleme, din mediul online, iar cea mai recentă postare de pe contul său de Instagram este cea în care își promovează vilele pe care le are la vânzare în Domnești.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
irinel columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net