Revine pe scenă Sofia Vicoveanca, după infarct? „Să nu cumva să îmbogățească cineva afișul cu numele meu, fără să mă întrebe!”. Ce vești i-au dat azi medicii
Solista de muzică populară Sofia Vicoveanca (84 de ani) revine pe scenă, la 5 luni de când viața i-a fost pusă în pericol, după infarctul suferit? Iată ce vești a primit, azi, în urma consultului medical, efectuat la o clinică din București, dar și ce spune, exclusiv pentru Click!, despre programul ei artistic, din 2026. Colegii de breaslă Gheorghe Turda, Saveta Bogdan și Elena Merișoreanu o așteaptă cu nerăbdare în lumina reflectoarelor, ca să încingă din nou hora împreună.






Azi a fost la consult medical, după infarctul suferit. Ce vești i-au dat medicii
Sofia Vicoveanca vine cu vești bune, în urma consultului medical, efectuat, azi, la o clinică din București, unde a fost însoțită de fiul ei, Vlad. Iată cum se simte, la cinci luni de la infarctul suferit:
„Am fost azi la medic, sunt bine, am fost de fapt la o verificare, aici, la o clinică din București”, a menționat ea, pe un ton optimism, exclusiv pentru Click!
Revine pe scenă, în 2026? Ce le transmite organizatorilor de spectacole
Este așteptată pe scenă, de milioanele de fani, dar, va reveni în lumina reflectoarelor, în 2026, după ce s-a confruntat cu aceste probleme serioase de sănătate? Artista de muzică populară a dorit, cu acest prilej, să le transmită și un mesaj organizatorilor de spectacole:
„Știu că mă așteaptă fanii, dar voi vedea dacă pot cânta, de obicei eu îmi fac recitalurile mele, programul meu, cu mare grijă.
Să nu cumva să mă pună cineva, în vreun spectacol, numai ca să îmbogățească afișul, cu numele meu, fără să mă întrebe mai întâi pe mine dacă sunt de acord”, a mai menționat Sofia Vicoveanca, exclusiv pentru Click!
Sofia Vicoveanca duce dorul florilor din apartamentul ei din Suceava: „Mă așteaptă!”
Aflată la București, Sofia Vicoveanca ne-a mai dezvăluit că duce dorul zecilor de ghivece de flori, din cochetul ei apartament, din Suceava, pe care le îngrijește cu multă dăruire:
„Le-am pus apă, când am plecat la București, și mă așteaptă, normal, să mă întorc acasă”, a mai menționat solista, exclusiv pentru Click!
Într-un alt interviu, Sofia Vicoveanca ne povestea despre imensa ei pasiune pentru flori:
„Am acasă vreo 120 de ghivece, peste tot sunt plante, așa mi-a plăcut mereu, să fiu înconjurată de verdeață. Toată ziua stau și le îngrijesc, le rup frunzele uscate, le schimb pământul, mai și vorbesc cu ele, le mai spun of-urile mele.
Unora trebuie să le pui însă mai multă apă, altele, dimpotrivă, nu trebuie udate des, le cunosc toate pretențiile. Am tot felul de soiuri, mai ales mușcatele îmi plac, am și ficus. Plante carnivore însă nu țin în casă. Nu-i destul cât se mănâncă oamenii între ei?”.
Deține o colecție impresionantă de cărți: „Soțul meu a fost ziarist”
În apartamentul ei din Suceava, interpreta de muzică populară deține și o bibliotecă valoroasă, plină de cărți cu titluri celebre:
„Soțul meu a fost ziarist, la București, a citit foarte mult, era un om foarte deștept și cult. Când veneam de la concerte și eram mai obosită lăsa munca lui deoparte și mă asculta, mă alina. Stăteam cu capul pe umărul lui și parcă toate necazurile se risipeau”.
Secretul unui ten impecabil, la 84 de ani: „Eu mănânc fructele, nu le storcesc pe față!”
Sofia Vicoveanca se poate lăuda, și acum, cu un ten impecabil. Susține însă că nu face eforturi majore, că nu folosește creme scumpe și că nici la cosmeticiană nu merge. Iar operațiile estetice nu o tentează:
„Eu am un ten foarte uscat, dar asta nu înseamnă că nu am grijă de el. Dar, nu folosesc ceva scump. Mi-am dat seama că mai bine mănânci fructele, decât să le pui felii pe ten, nu văd rostul, așa cum fac alte femei.
Dacă le faci salată și le mănânci, e mai bine, te și vitaminizezi, așa că tot corpul are de câștigat. Cel puțin, eu așa procedez. Și nici operații estetice n-am, Doamne ferește, nu-mi trebuie! Totul pornește din interior. Mergem înainte, la anii pe care îi am eu zic bogdaproste și îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă mă ține bine!”, ni s-a mai confesat Sofia Vicoveanca, exclusiv pentru Click!
Colegii o așteaptă pe scenă: „Să cântăm din nou împreună, să încingem hora!”
Colegii de breaslă îi transmit mesaje de încurajare. Îi doresc însănătoșire grabnică și să revină cât mai curând în lumea muzicală:
„Îmi pare rău să aud că are probleme de sănătate, mereu a avut grijă de ea, a avut un stil de viață sănătos. O femeie cu umor și bună la suflet. Îi doresc multă sănătate, însănătoșire grabnică și o aștept pe scenă, ca să cântăm din nou împreună, să încingem hora!”, a menționat Gheorghe Turda, exclusiv pentru Click!
Mesajul Savetei Bogdan: „Are o voce unică!”
Și Saveta Bogdan are un gând bun pentru prietena ei de suflet:
„Îi doresc multă sănătate, săraca, a fost singura cântăreața care mi-a cântat piesa «Savetucă, ieși la poartă!». Ea este o mare stea a României! Dumnezeu să o ajute. Toți îi urăm sănătate. Este un mare om al României, o așteptăm din nou pe scenă”, a spus artista pentru Click!
Iar Elena Merișoreanu a adăugat:
„Îi doresc să îi dea Dumnezeu putere și să o întărească, să treacă peste acest necaz, este un om deosebit. Am cântat împreună și în străinătate, o iubește lumea. Are o vârstă, trebuie să fie atentă, la frig, la efort. O așteptăm în turnee, e una dintre cele mai bune artiste de muzică populară, cu o voce unică!”.

































