Romanița Iovan, relație specială cu fiul ei, Albert. Ce promisiune și-au făcut: „Sper ca acest obicei să nu se oprească niciodată”

Romanița Iovan, relație specială cu fiul ei, Albert. Ce promisiune și-au făcut: „Sper ca acest obicei să nu se oprească niciodată”

Romanița Iovan are o relație deosebită cu fiul ei, Albert, din fosta căsnicie cu regretatul pilot Adrian Iovan. În vârstă de 20 de ani, tânărul îi aduce creatoarei de modă numeroase motive de mândrie, iar legătura dintre ei rămâne una extrem de apropiată, chiar dacă acesta se află în prezent la studii în Anglia.

Romanița Iovan și fiul ei, Albert.
Romanița Iovan și fiul ei, Albert. Foto: click.ro

Creatoarea de modă a devenit mamă la 42 de ani, chiar în ziua în care își sărbătorea ziua de naștere. De atunci, această dată are o semnificație aparte pentru amândoi, fiind un prilej de dublă sărbătoare. Recent, Romanița Iovan a mers la Londra pentru a petrece împreună cu fiul său ziua lor specială și a mărturisit că venirea lui Albert pe lume a fost cel mai frumos dar pe care l-a primit.

Romanița Iovan și fiul ei sunt născuți în aceeași zi

Deși Albert studiază în Anglia, mama sa se asigură că distanța nu le afectează relația. Cei doi comunică frecvent și au păstrat un obicei de suflet: își petrec ziua de naștere împreună, indiferent de locul în care se află. Pentru Romanița Iovan, această tradiție reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale anului.

„Comunicăm foarte des, a trecut un an, acuma a început al doilea an, a fost ziua noastră, m-am dus eu la Londra, m-am întâlnit cu el acolo, că nu ne-am despărțit niciodată de ziua noastră, practic, suntem împreună de ziua noastră, oricare ar fi. Suntem născuți în aceeași zi. l-am născut la 42 de ani ai mei, atunci când am împlinit 42 de ani, a fost cel mai frumos cadou pe care mi-l poate oferi universul, ca să spun așa”, a spus Romanița Iovan pentru Spynews.ro.

Ce promisiune și-au făcut Romanița Iovan și Albert

Dincolo de legătura specială creată de faptul că sunt născuți în aceeași zi, Romanița Iovan spune că apropierea dintre ea și fiul său se bazează pe comunicare, încredere și prietenia pe care au construit-o încă din copilăria lui. Creatoarea de modă își dorește ca această relație să rămână la fel de puternică și în viitor, indiferent de schimbările care vor apărea în viața tânărului.

Vedeta a dezvăluit că și-au promis să nu renunțe niciodată la tradiția de a-și sărbători împreună ziua de naștere, chiar și atunci când Albert își va întemeia propria familie. Pentru ea, acest moment va continua să aibă o valoare aparte, indiferent de responsabilitățile și evenimentele importante care vor apărea în viețile lor.

„Nu știu dacă are legătură cu faptul că ne-am născut în aceeași zi sau are legătură cu faptul că am fost prieteni de când era el mic și am vorbit de fiecare dată pentru orice situație care să se întâmple și cu mine, și cu el, adică, practic, legătura asta dintre mamă și... oricum se spune că băieții sunt cu mamele și fetele cu tații, poate să conteze și chestia asta.

Dar, da, suntem foarte buni prieteni și sper ca acest obicei de a petrece ziua noastră împreună să nu se oprească niciodată, indiferent dacă el va avea iubită, dacă va avea o familie a lui, sigur că sunt și o parte din familie, dar ideea este că nu cred că vor conta astfel de momente și evenimente care se vor întâmpla și foarte bune în viața lui, la fel ca și în a mea, să ne despărțim de ziua noastră”, a mai spus vedeta.

Romanița: „A terminat primul an de facultate”

Albert a încheiat primul an de studii la University College London, iar, chiar dacă se află la distanță de mama sa, Romanița Iovan face tot posibilul să păstreze legătura cu el și să petreacă timp împreună. Cei doi vorbesc zilnic, iar apelurile video au devenit o parte importantă a rutinei lor, prin intermediul cărora își povestesc ce se întâmplă în viața fiecăruia.

„Da, deci a terminat primul an de facultate. Continuăm cu o relație frumoasă și la distanță, pentru că vorbim zilnic de câteva ori și, nu de puține ori, ne și vedem. Adică facem apel video, îmi povestește ce a făcut, simte nevoia să-mi spună ce face și simte nevoia și să mă întrebe ce fac eu. Practic, ne ținem la curent cu tot ce se întâmplă. Și, țin minte, chiar și în sesiune a procedat cum a făcut când era în țară și se pregătea pentru examene, repetă cu mine la telefon. Atunci era față în față. El își dă întrebările și tot el și răspunde”, a declarat aceasta pentru unica.ro.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hilary Swank  Profimedia jpg
Oana Roman  jpg
Joe Manganiello  foto   Profimedia jpg
dinu patriciu jpeg
Theo Rose și Vlăduța Lupău
cub bianca rus png
Lady Gaga și partenerul său  jpg
banner Andreea Ibacka png
image
image