Scrisorile lui Stanca: Dragă Cornel Patrichi,

Cornel Patrichi

Ieri a fost ziua ta, zi frumoasă ca... tine. La mulţi ani! Căci, şi spre 70 de ani este o frumuseţe a vârstei. Mai absconsă, dar este.

Aşa, cu toate vicisitudinile ei. Nu mă refer la cele fizice sau patologice, inerente. Zic de cele evitabile. Pe care le face răutatea omului. A oamenilor concreţi numiţi, fir-ar al dracu!, Petre sau Segal sau Pro sau "morţi-mă-si" cu un "i", cum zicea un personaj din romanul vieţii mele. Dar, nu vreau să-ţi umbresc aniversarea.

Fiindcă, ce ştiu cei de azi care trăiesc în cultul demolării valorilor nu în cel al venerării lor? Că tu ai fost un dansator, dacă zic balerin e semn de oarece cultură, care a dansat în sec XX şi care a ajuns cunoscut de generaţia asta graţie unui imbecilisto-mizericordios concurs tv de inspiraţie anglo-saxonă sau hispanică, format pentru fraieri, la care dumneata erai membru în juriu.

Dar nu erai, să zicem, preşedinte, cum meritai. Omul principal, maestrul estet care dă tonul şi bontonul, zice-se al epocii era altul. Un semidoct, un dansator, punct, cu o meclă cerepumnistă, cu o insolenţă demnă de epoca pe care o trăieşte şi cu avantajul că are un microfon şi o cameră video pe el.

Că, vezi, noi nu ştim cum se fac miturile astea false care hrănesc o populaţie disperată. Păi, afirm cu toată răspunderea, dacă avea mijloacele lui Petre atunci... la vremea lui Râmaru devenea Iisus Hristos... să mă ierte Mântuitorul pentru comparaţia ce-o vreau ca pildă... Tu eşti cine eşti!, tu nu eşti un "expirat" cum vrea să inducă generaţia de parveniţi/de valoare lipsiţi. Tu eşti un clasic... Şi, să ştii că asta nu îi lasă pe ei în pace, îi roade. Pe pizmaşii mamei lor... Dar viaţa merge şi fără "Dansez pentru mama lor...". Căci, Cornele, păşeşti în anul 70, mai sunt destule lucruri.

Mai e un cer albastru, o rază de soare, un lac al codrilor, un peşte curcubeu în lumină, un şalău care te aşteapă pe baltă, nişte guvizi de prăjit, o pasăre cu penaj exotic; un prieten, un pahar, un vin, un prieten la un pahar de vin... Habar n-au ei, animăluţele alea, cât de frumoasă e viaţa! Ia imaginează-ţi, da!, că viaţa începe la 70 de ani.

Ce mişto!

George Stanca