Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristi Minculescu,
Spui „Îmi lipseşte România, dar nu am ce face. Am plecat la 53 de ani de unde voi aţi preferat să rămâneţi şi nu mă mai întorc niciodată”. Dureros.
Atât pentru noi cei ce am rămas şi care trăim laşi în zeama noastră. Dar şi pentru tine, care nu vei mai fi în cloaca asta, dar care îţi va lipsi... Vezi, nici nu te-ai înrădăcinat şi trăieşti drama dezrădăcinatului. Care preferă traiul liber, printre străini, dar târât de dor. Al celui care gândeşte acasă cu dor şi când vine aici i se face lehamite şi îşi aduce aminte de ce a plecat şi... pleacă iară, şi iară... până pleacă de tot, cu dorul patriei în piept.
Jur, Cristi, că nu te desfid! Te aprob pentru curajul de a spune „nu!" unei patrii jigărite şi violate de un grup de oligarhi perverşi. Dar nici nu te invidiez că vei trăi frumos, corect, „richtig", printre străini... Pricepi?, tenta scrisorii mele e favorabilă ţie. Şi poate că tu ai procedat mai înţelept decât au făcut-o acum peste 30 de ani alde Covaci, Ţăndărică, - iată-l, întors - şi alţii. Ei au plecat să se afirme. Tu eşti afirmat. Drama ta, cel plecat de scârbă, se asemuie cu cea a lui I.L. Caragiale. Sau, mai recent, a lui Dan Andrei Aldea. Marele chitarist - ca şi tine, vocalist, cel mai bun din ţară - care nu numai că a plecat, dar a plecat de tot. A făcut-o în vremea comunismului şi nu mai vrea să revină nici azi.
Nu din dispreţ, ci dintr-un motiv ascuns care cred că e şi al tău: Ţara asta nu te merită. Mă vor înjura mulţi. Dar ştiu atâtea cazuri... Îmi amintesc, apoi, replica marelui autor al romanului „Ora 25", care a dat filmul cu Anthony Queen, ins care, ca şi Dan, nu a mai venit acasă. E de o delicateţe tandră: „Vă e dor de patrie, dle Virgil Gheorghiu?"/„Mi-e dor de cerul patriei...". Punct. Ce n-a spus el: „Nu mi-e dor de lichelele, nenorociţii, golanii patriei, căpuşele politice...". Îmbogăţind cazuistica, mă miră cum un Gheorghe Zamfir a decis să rămână printre loazele şi turnătorii pe care îi cunoştea de mici...
Vezi, eu spun mereu că nu ai voie să te superi pe ţara, patria ta, nici pe poporul tău. Dar, pe lichelele Patriei, da! Mereu. Mereu. Mereu.
Derbedei... nu ai cum scăpa de ei...
George Stanca
