Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristi Minculescu,
Eu cred că tu ai procedat cel mai bine plecând. Schimbare de domiciliu. Just, la timp. Nu ca alţi doi buni prieteni ai mei şi mari nume: Gheorghe Zamfir, unul, Dan Andrei Aldea, altul. Bine ai definit aşa-zisul showbiz românesc „cumetrie". Soră geamănă sau naşă de botez cu vechea „şuşanea"... Priviţi-l şi voi pe el, cine e azi „impresarul", „managerul" de rock. O faţă de cârnăţar bavarez, un intestin cu sex, uniglot, fără pic de cultură muzicală; fără de cultură. Eu măcar ştiu, acum la repezeală, doar doi: Aurel Mitran, care a lucrat ani buni cu Alifantis. Şi Paul Nancă, ins care din când în când ştie să dea lovituri bune...
Zamfir a ales greşit să revină acum, la toamna vieţii, acasă. S-a luptat ani buni pentru o casă, o catedră de nai la Conservator. Nu mai zic, să fie scos din contextual manelistic care sufocă muzicalmente şi mentalmente spiritul românesc actual... Ce a obţinut? Nimic. Batjocură. Nesimţire. Indolenţă politicianistă. El abia acum trebuia să opteze definitiv pentru o altă ţară precum Germania TA. N-a vrut să fie precum I.L. Caragiale. Sau chiar ca Brâncuşi. Exemplul invers e Dan Andrei Aldea, care se situează exact pe poziţia ta. Fără să o repete, invedereze sau sublinieze, Dan nu mai vrea să vină în ţara lui. Nu o înjură, are nostaligia ei, se simte asta din unele piese ale lui cu dl Monteoru, dar nu! Rămâne un român adevărat. În Germania. Exemple mai am destule. Fie referitor la violonistul Benone Damian, trăitor în Elveţia, îndeobşte tot aşa, revenit acasă la senectute; la Constantin Drăghici, rentors ca un anonim...
Cristi, e opţiunea ta şi nu comentez, tu ilustrezi, prin ultimele fapte din biografia ta celebră, marea spusă ce i se atribuie lui Gigi Dinică. Care e atât de reală, încât nu mai contează autorul: România, ţară minunată. Păcat că e locuită...Şi, atenţie, nu-ţi uita fanii câştigaţi într-o viaţă cu Iris. Fereşte-te să cânţi doar pentru aşa-zisa, nu şi scrisa... elită de azi, şoaptele cu boduguarzi, care te adoră, măy. Gunoaie. Fitze. Băşini.
Cu scuze...
George Stanca
