Scrisorile lui Stanca - Dragă Nadine,
Sau câţi aveai tu când te-am descoperit. Observă că eu nu vorbesc decât de transformările tale, nu şi despre cât am avansat în experienţă eu...
Am citit interviul tău din OK!. M-ai incitat. Mă uitam la toate fetele astea care, cu calităţi sau nu - oricum, nu certe cum le aveai tu - se zbat să reuşească.
Să fie cineva, visând uneori şi cai verzi pe pereţi. Cu vise chimice. Fiinţe care se măcelăresc să corijeze un mamelon subdezvoltat sau o bucă asimetrică, o buză flască şi păroasă.
Şi o fac, măi, cu o frenezie soră cu disperarea! Uitând că zbaterea asta nu e moft. E viaţă. Pur şi simplu. Nici devenire, nici parvenire cum aspiră ele.Viaţă!
Ştiu câte lucruri artistice stăpâneai tu, ce talente aveai de mică. Am aflat şi câte lucruri incredibile ai deprins în peregrinările prin lume.
Şi, văd ce faci acum. Nimic rău, ruşinos: copii. Viaţa te-a adus pe cursul ei normal. Mă îndoiesc că atunci când făceai emisiunea aia teribilistă "Sex cu Nadine" te gândeai profund, grav şi serios ca acum, să faci trei copii.
Să dai adică un sens vieţii. Multe fete cucuiete, demimonde, care vor să fie staruri, soliste, manechine, guriste, să strălucească precum strasurile sub reflectoare uită că sensul vieţii e banal: să ai o familie, să puieşti şi... să trăieşti. Apoi, pa!
E atât de simplu. Simplist. Dacă te maturizezi la timp. Detest babele boite, cu pieliţele atârnând ca guşa de curcan şi care-şi mai dau şi ochii peste cap!
Odată m-ai invitat la emisiune să discutăm despre obsedantul subiect al omenirii - aşa, ca despre criza metafizicii europene - pe o temă acută: sexul anal.
Glumind: "Sexul anal şi gaura neagră din economia românească". Eu, râzând, te-am refuzat. Eram deja matur şi chiar devenisem expert în sex... normal.
Ceea ce uimeşte la tine este perenitatea sfântă a unei vechi relaţii. Eşti cu acelaşi om de atâta... care-i opusul la "amar de ani" ?
Călătoriile lungi şi de durată, iată, fixează iubirile. Ai anihilat zicala că "ochii care nu se văd se uită...la alţii".
Eşti minunată Nadine!. Am să te mai evoc. Şi, la botezul celui de-al treilea copil, musai să mă chemi...
George Stanca, pamflet
