Theo Rose, mesaj emoționant de ziua lui Anghel Damian. Detaliul neștiut despre ziua lor de naștere
Theo Rose (26 de ani) și Anghel Damian (32 de ani) își sărbătoresc împreună ziua de naștere! Cei doi sunt născuți la doar zi distanță unul față de celălalt, astfel că au numai motive de bucurie și petrecere zilele acestea. Ce mesaj emoționant i-a transmis Theo lui Anghel de ziua sa, vedeți mai jos.
Theo și Anghel formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, iar pe lângă asta sunt doi părinți fericiți care se mândresc din plin cu minunea lor Sasha. După cum știm cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Clanul”, Anghel în calitate de regizor, iar Theo în calitate de actriță la început de drum. Deși la început a fost o relație strict profesională, cu timpul între ei s-a aprins flacăra dragostei, așa că iată-i împreună la mai bine de un an, sărbătorindu-și ziua de naștere. Deși între ei este o diferență de vârstă de 6 ani, acest lucru nu a fost un impediment în calea iubirii lor și nici bârfele care au apărut de-a lungul timpului și care i-au asaltat. Cei doi se vede că sunt fericiți împreună și se bucură de micuțul lor care în curând face 4 luni.
Mesajul emoționant transmis de Theo lui Anghel
Născuți în zodia leu, cei doi sunt făcuți să fie pe scenă. Nu e de mirare, că ieri, 8 august când își sărbătorește aniversarea, Theo s-a aflat la muncă! Frumoasa artista este în toi cu filmările de la „Vocea României”, dar și cele de la „Clanul”. Deși nu își mai vede capul de treabă, Theo a reușit să își facă puțin timp pentru a-i transmite iubitului său un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Noi suntem 8 și 9. Unul lângă altul în viață și în sărbătoare. Mulțumim pentru urări și gânduri! ♥️🙏🏽 La mulți ani, tati!”, a fost mesajul transmis de Theo tatălui copilului său, într-o postare pe Instagram.
Mai mult, surprizele nu se opresc aici, Theo a postat și un clip romantic cu ea și Anghel în timp ce dansează. Iar mesajele de apreciere din partea fanilor au început să curgă, mai ales că urmăritorii lor au spus că își doreau demult astfel de postări romantice cu cei doi.