Uite unde pleacă Annes de Paște, dar și ce a primit deja de la Iepuraș! Vedeta ne-a spus totul

#Exclusiv Click!

Annes (45 de ani) a decis ca aceste Sărbători Pascale să nu le petreacă pe meleaguri natale, ci pe cele străine. Așa că, împreună cu o parte dintre membrii familiei, va pleca, pentru câteva zile, să se relaxeze în Turcia. Contactată de Click!, cântăreața ne-a dezvăluit cât de fericită este în această perioadă.

Simpatica artistă de muzică ușoară, Annes trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de impresarul său, Dan Anghel. Cei doi au o relație frumoasă și stabilă, de mai bine de 20 de ani. Atât Annes cât și iubitul său, și-au propus de mai multe ori să se căsătorească, în toți acești ani, dar se pare că astrele nu s-au aliniat pentru ei din acest punct de vedere. Însă, chiar și așa, cei doi se bucură de momente de vis petrecute împreună, unul lângă celălalt.

Contactată de Click!, simpatica vedetă ne-a povestit ce cadou frumos a primit de Paște de la partenerul său de viață, dar și unde o să petreacă aceste zile sfinte.

„Anul acesta voi fi plecată de Paște cu o parte din familie la Istanbul. Așadar ne vom bucura de baclavale, orez cu lapte și alte bunătăți turcești. Iepurașul mi-a oferit exact această mică vacanță de Paște pe care o s-o petrecem în armonie și bucurie”, a declarat pentru Click!, Annes.

Locuiesc într-o casă de vis

În urmă cu mai bine de un an, Annes și Dan Anghel s-au mutat într-o vilă de lux de pe lângă București. Cei doi locuiau într-un apartament, însă cu timpul, au reușit să își îndeplinească visul, și anume acela de a avea o casă pe pământ. Așa că în urmă cu câțiva ani cei doi alegeau să își cumpere un teren, lângă București, și să înceapă să își construiască locuința pe care și-o doreau. Ba mai mult, după ce a fost terminată construcția, Annes a ales să se ocupe de amenajarea casei.

„Pentru că în momentul în care ne-am mutat în casa nouă nu era 100% decorată, într-adevăr, am tot adăugat eu câte ceva. Am terminat cu instalarea tuturor obiectelor de iluminat inclusiv în exterior și nu au fost puține… cam în jur de 45. În curând sper să finalizăm și grădina unde o să vă aștept pe iarbă la un picnic și la plajă”, a conchis pentru Click!, simpatica cântăreață.

E nemulțumită că nu are copii

Annes este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică ușoară din România. Însă, chiar dacă are succesul dorit pe plan profesional, blondina are un of ascuns în inimă, și anume acela că nu este mama. Însă, vedeta, ne mărturisea, în urmă cu câteva luni, că încă nu și-a pierdut speranța de a da naștere unui prunc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net