Vedetele noastre s-au bucurat ca niște copii de ninsoare! Ipostaze inedite cu Mihai Morar, Emily Burghelea sau Alina Sorescu

Vedete noastre au publicat, în acest weekend, imagini din omăt, în timp ce făceau îngeraşi, oameni de zăpadă sau se dădeau cu sania. „Iarnă, bine ai venit pe la noi! ”, acesta este mesajul acestor fotografii. Click! îţi prezintă cele mai spectaculoase imagini.

Mihai Morar a fost „ren” pentru fetița sa, Roua
Mihai Morar a fost „ren” pentru fetița sa, Roua

În vreme ce ţara pare să fi fost luată prin surprindere de ninsorile din aceste zile şi autorităţile pare că fac faţă cu greu tuturor incidentelor pe care vi le prezentăm pe larg în paginile următoare, mondenii ţării, fie ei cântăreţi sau prezentatori tv, s-au distrat de minune. Unii în Capitală, pe lângă casă, alţii pe la munte. Au dat fuga unde au văzut nămeţii mai mari şi au creat îngeraşi, au făcut oameni de zăpadă sau s-au dat cu săniuţele din dotare.

Diana Munteanu (44 de ani) a fost de departe cea mai îndrăzneaţă, căci a publicat o serie de imagini în care o putem admira în costum de baie, în timp ce îşi bea cafeaua, în curtea casei plină cu zăpadă. Prezentatoarea matinalului „Neatza” (Antena 1) din zilele de duminică pare să se simtă foarte bine, cu toate că temperatura indica în termometre în jur de zero grade Celsius.

Diana Munteanu a făcut furori pe rețelele sociale cu imaginile în costum de baie în curtea casei
Diana Munteanu a făcut furori pe rețelele sociale cu imaginile în costum de baie în curtea casei

A ieşit în curte „echipată” cu un costum de baie negru, la care a asortat doar o pereche de cizme de zăpadă şi o jachetă albă. În această costumaţie, Diana s-a aşezat pe un scaun plin cu zăpadă şi a zâmbit frumos la cameră. „La cererea voastră, cafeaua de azi, pe scaunul pe care o beau în fiecare zi”, a scris ea, în dreptul imaginilor.

Emily Burghelea și fetița s-au dat cu sania pe lângă bloc
Emily Burghelea și fetița s-au dat cu sania pe lângă bloc

Deşi abia a născut pe 20 ianuarie al doilea copil, un băieţel, Emily Burghelea (24 de ani) nu a putut să-i refuze fiicei sale, Amedea (1 an şi 10 luni), o ieşire la zăpadă. Cele două au fost trase cu sania de „capul familiei” şi s-au distrat pe cinste.

Citește și - Hai afară la zăpadă! Dan Negru, vacanţă cu familia la bob şi schi

„Laponia în faţa blocului! Ce îţi poţi dori mai mult? Am ieşit la aer doar cu Amedea, pentru ea e super important ca în perioada aceasta să petreacă timp doar cu noi doi, chiar şi 30 de minute pe zi”, a povestit Emily pe instagram.

Alina Sorescu și-a îmbrăcat fetițele la fel și le-a scos la o joacă în zăpadă
Alina Sorescu și-a îmbrăcat fetițele la fel și le-a scos la o joacă în zăpadă

Şi Alina Sorescu (36 de ani) a ieşit să se joace în zăpadă cu fetiţele ei, Elena Carolina (9 ani) şi Ana Raisa (7 ani). Le-a îmbrăcat asortat pe micuţe, cu geci de culoare mov şi căciuli roz, şi a publicat pe reţelele sociale mai multe fotografii cu isprava acestora: un om de zăpadă.

Tudor Chirilă a făcut un om de zăpadă în Parcul Herăstrău
Tudor Chirilă a făcut un om de zăpadă în Parcul Herăstrău

Tudor Chirilă (48 de ani) şi-a arătat şi el pe Instagram „opera de artă”, „sculptura în zăpadă”, cum a numit-o, realizată în parcul Herăstrău. „El este Florance şi vă spune salutări”, a mai spus, râzând, artistul, atunci a filmat şi a dat publicităţii imagini cu omul său de zăpadă.

Mihai Morar (41 de ani) a lăsat ieri exerciţiile de la sală pentru a face sport în parc, împreună cu copiii. A publicat fotografii drept dovadă pe reţelele sociale şi se vede cum trage cu toată puterea de sania în care se află fetiţa sa de 3 anişori, Roua.

Taticool Dan Cruceru a petrecut cu familia la o pensiune de lângă Ploiești
Taticool Dan Cruceru a petrecut cu familia la o pensiune de lângă Ploiești

Taticool Dan Cruceru (41 de ani) face parte din rândul celor care au preferat să se bucure de zăpadă în deplasare, căci a plecat împreună cu soţia şi cu cei doi copii, Sophia (11 ani) şi Dan Christian (4 ani) la o pensiune din zona Ploieştiului. Cu toţii s-au dat cu sania, s-au bătut cu bulgări şi au făcut un om de zăpadă.

Corina Caragea a dat o fugă la munte și a făcut un om de zăpadă mare cât ea
Corina Caragea a dat o fugă la munte și a făcut un om de zăpadă mare cât ea

„Ce dor mi-era de zăpadă” exclamă Corina Caragea (40 de ani), care a preferat să meargă la munte pentru a se bucura cum se cuvine de nămeţi. Şi Alessandra Stoicescu (46 de ani) a ieşit la zăpadă cu soţul, Sergiu Constantinescu, şi cu fetiţa lor, Sara (3 ani). „Nu puteam rata prima zăpadă! Chiar nu era posibil! Sara chiar a mâncat-o!”, a spus pe Facebook prezentatoarea tv de la Antena 1.

Alessandra Stoicescu a ieșit și ea cu familia la zăpadă
Alessandra Stoicescu a ieșit și ea cu familia la zăpadă

Anca Sînă Serea (41 de ani) s-a bucurat şi ea alături de copiii ei de zăpadă, dar cel mai încântat pare să fi fost micuţul Moise (7 ani), care ţinea în mână mai multă zăpadă, pregătit fiind parcă să-şi facă de cap...

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Dallas profimedia 0425392000 (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan si victor cornea instagram jpg
banner denisa filcea png
Banner Mihai Traistariu
nunta irinel columbeanu monica gabor LD 0993 JPG
monica birladeanu colaj instagram jpg
lily philips instagram jpg
madonna christopher ciccnone profimedia jpg
valeriu gheorghita 11 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net