Atac armat la un liceu în SUA, unde trei elevi au fost uciși, iar alții răniți. Suspectul are 15 ani

Ultima actualizare:

    Atac armat la un liceu din SUA. Suspectul este un elev în vârstă de 15 aniFoto: Pixabay
Atac armat la un liceu din SUA. Suspectul este un elev în vârstă de 15 aniFoto: Pixabay

Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite marți, 30 noiembrie, într-un atac armat ce a avut loc la un liceu din Oxford, Michigan, informează presa locală.

Autoritățile susțin că, potrivit primelor indicii, atacatorul a acționat de unul singur. Poliția a recuperat și arma cu care acesta și-a împușcat colegii. Suspectul, în vârstă de 15 ani, elev la liceu, a fost reținut de poliție. 

Din primele informații, cele trei persoane ucise sunt elevi, a spus adjunctul șerifului, Michael G. McCabe, la o conferință de presă. Printre persoanele rănite se numără și un profesor al liceului. 

Atacatorul a fost reținut fără incidente la cinci minute de la sosirea poliției. „În acest moment, credem că a acționat singur”, a spus McCabe.

Toți studenții evacuați au fost mutați într-o clădire din apropiere pentru a-și întâlni rudele.

Știre în curs de actualizare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Getty Images jpg
image
image
image
image
image
image
viitura sat slatioara 2 1024x576 jpg
sex jpg
zarug lorelai asia expresz jpeg
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
f86f6691 60b5 4a3c a365 aa8e678c0156 (1) jpeg
NZ9TprqoX8S 3L jpg
image png
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net