Negocierile pentru premierul României nu au ajuns la un consens. O nouă discuţie va avea loc marţi

Ultima actualizare:

    Foto: Guvernul României
Foto: Guvernul României

Întâlnirea de luni seară, de la Guvern, între liderii PNL, PSD şi UDMR nu au dus la niciun acord în privinţa propunerii de premier cu care formaţiunile ar trebui să meargă la consultările de la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse politice, o nouă discuţie va avea loc marţi.

Între timp, liderii PNL se vor reuni în Biroul Executiv pentru a analiza varianta rotaţiei premierilor, pentru care liberalii nu s-au exprimat încă în interior.

Surse politice au precizat că în cadrul discuţiei s-a luat în calcul ca PNL şi PSD să dea premierul, prin rotaţie, timp de un an şi jumătate, iar Florin Cîţu ar fi transmis chiar că ar fi de acord ca primul premier să fie dat de PSD. 

Problema liberalilor este că scenariul rotaţiei premierilor nu a fost validat în forurile de conducere, astfel că o negociere la nivel de preşedinţi de partid nu are nicio valoare atâta vreme cât Florin Cîţu nu ia mandat de la conducerea partidului. Forul care trebuie să valideze o astfel de variantă este Consiliul Naţional. 

Marţi seară, liberalii se vor reuni în şedinţa Biroului Executiv, prin videoconferinţă, pentru a analiza evoluţia negocierilor şi pentru a pune pe agendă această variantă de rotaţie a premierilor. 

Surse liberale au precizat că va fi greu ca o astfel de propunere să fie acceptată de liderii PNL din teritoriu care au acceptat cu greu faptul că partidul a început negocierile cu PSD, iar impunerea unui premier de la PSD ar fi de neconceput. 

Până când cele trei formaţiuni nu se înţeleg în privinţa premierului, nu poare fi negociată nici structura şi componenţa noului Guvern, asta deşi cele trei partide îşi propuseseră ca la începutul săptămânii viitoare să fie dat votul în Parlament pe noul Executiv, informează news.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Getty Images jpg
image
image
image
image
image
image
viitura sat slatioara 2 1024x576 jpg
sex jpg
zarug lorelai asia expresz jpeg
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
f86f6691 60b5 4a3c a365 aa8e678c0156 (1) jpeg
NZ9TprqoX8S 3L jpg
image png
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net