Pagina 260
image png
Ce înseamnă când o persoană folosește mai multe parfumuri pentru a mirosi diferit în fiecare zi, potrivit psihologiei
Parfumul este mai mult decât un simplu accesoriu: este o expresie a personalității, o formă subtilă de comunicare și un declanșator al amintirilor.
Fapt divers
gandaci de bucatarie jpeg
Care este electrocasnicul care îți poate umple bucătăria de gândaci. Iată ce trebuie să faci pentru prevenirea acestui lucru
Gândacii de bucătărie sunt printre cei mai nedoriți musafiri ai locuinței. Se ascund în cele mai întunecate colțuri, ies mai ales noaptea și preferă mediile calde și umede.
Fapt divers
Ilie Bolojan foto gov (1) jpeg
Angajații din primării intră în grevă de vineri, după eșecul negocierilor cu Ilie Bolojan: „Paharul s-a umplut”
După acțiunile de protest din Justiție, și administrația locală intră în grevă. Sindicatul Național al Comunelor din România (SCOR) a anunțat că, începând de vineri, 30 august, angajații din primării vor declanșa o grevă generală pe termen nedeterminat.
Național
air show bucharest by calinescu silviu dreamstime jpg
Program BIAS 2025. Cel mai mare show aviatic din România revine între 29 și 31 august pe Aeroportul Băneasa
Bucharest International Air Show 2025 (BIAS), cel mai amplu eveniment aviatic din România, va avea loc în perioada 29–31 august 2025, pe Aeroportul Internațional București Băneasa – „Aurel Vlaicu”. Ediția din acest an aduce laolaltă peste 200 de aeronave civile și militare.
Național
car 7232127 1280 jpg
Vacanța unei românce aflate în Grecia s-a transformat în coșmar: „Ni s-a furat mașina”
O turistă româncă a solicitat ajutorul altor turiști aflați în stațiunea grecească Nikiti, după ce autoturismul său a fost furat în noaptea de miercuri spre joi, 27 spre 28 august. Furtul a avut loc din curtea cazării unde femeia era găzduită.
Internațional
Dr  Adina Alberts, foto Facebook jpg
Top alimente care ne ajută „să întinerim”. Recomandările medicului Adina Alberts: „Ne ajută să ne păstrăm sănătatea”
Dr. Adina Alberts a oferit o listă de superalimente care stimulează producerea hormonului de creștere, esențial pentru menținerea energiei și regenerarea celulară. Îți dorești să ai mai multă vitalitate și să fii ferit de boli? Iată ce trebuie să mănânci mai des!
Sănătate
fresh fruits basket 4692358 1280 jpg
Ministerul Finanțelor pregătește taxarea inversă pentru sectorul legume-fructe. Ce presupune: „Am putea avea aprobat anul următor”
Ministerul Finanțelor are în vedere extinderea mecanismului de taxare inversă în sectorul de legume și fructe, pe care îl consideră o zonă majoră de evaziune fiscală.
Național
Inundatii suceava iulie 2925 (9) jpeg
Cea mai mare despăgubire de până acum pentru o locuință distrusă de inundații. Suma pe care a primit-o o familie din Suceava
O familie din localitatea Broșteni, județul Suceava, a primit cea mai mare despăgubire acordată până acum de o companie de asigurări pentru o locuință complet distrusă de inundații. Potrivit Allianz-Țiriac, suma depășește 912.000 de lei și acoperă pagubele provocate de viiturile din luna iulie, care
Național
barbat in catuse jpeg
Metoda prin care un român a comis mai multe jafuri în SUA. Ce au descoperit politiștii în mașina infractorului
Un român în vârstă de 33 de ani, aflat ilegal pe teritoriul Statelor Unite, a fost arestat în Florida, fiind suspectat de comiterea mai multor jafuri, inclusiv un furt recent dintr-un magazin de bijuterii din orașul Stuart.
Internațional
melon 3433835 1280 jpg
Tânărul român care a dat lovitura în agricultură. S-a întors din Germania ca să cultive pepeni cu gust de pară
Un tânăr fermier din județul Arad a reușit să introducă în România o cultură rar întâlnită: pepenele galben cu gust de pară, originar din Coreea de Sud.
Național
Andrei Jianu, foto captura video Facebook jpg
Cum s-a derulat incidentul în care un român a lovit un livrator din Asia. Primele declarații ale polițistului care l-a prins pe agresor: „S-a nimerit să fiu la momentul potrivit”
Polițistul care l-a reținut pe agresorul livratorului asiatic marți seară în București a oferit detalii despre cum s-a derulat incidentul. Agentul Andrei Jianu a explicat că se afla în afara programului și mergea spre casă atunci când a intervenit.
Național
540229656 1303820407781889 1037168787675193970 n jpg
Care este, de fapt, cea mai izolată insulă din lume. Se află la mii de kilometri depărtare de civilizație și este unul dintre cele mai neobișnuite locuri
Considerată cea mai izolată insulă din lume, Insula Bouvet se află la mii de kilometri de orice așezare umană. Situată în sudul Oceanului Atlantic, la aproximativ 2.600 de kilometri sud-vest de coasta Africii de Sud, aceasta aparține Norvegiei și este complet nelocuită.
Fapt divers
padure jpg
Pseudo-fructele care au cea mai multă vitamina C! Se găsesc la marginea pădurilor sau pe câmpii și se culeg toamna
Considerate pseudo-fructe datorită structurii lor, măceșele se transformă din verde-cărămiziu într-un roșu-portocaliu încă de la finalul lunii august. Bogate în vitamine și antioxidanți, măceșele sunt apreciate de secole pentru efectele lor curative, fiind un aliat de nădejde în lupta cu răcelile.
Sănătate
01 Ursula von der Leyen FOTO Wind Europe jpg
Ursula von der Leyen, vizită oficială în România pe 1 septembrie. Orașul unde șefa UE se va întâlni cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va face luni, 1 septembrie, o vizită oficială în România, în cadrul unui turneu care include mai multe țări aflate la granița estică a Uniunii Europene. La Constanța, aceasta urmează să se întâlnească cu președintele României, Nicușor Dan.
Național
Carmen si Klaus Iohannis cu o zi inainte de incoronare Sursa Instagram
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Familia Iohannis a fost notificată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să predea cheile imobilului pe care l-a deținut în Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999 - 2015.
Național
Școală (foto: Pixabay)
Cum se face corect trecerea de la vacanță la școală? Recomandările specialiștilor pentru un început fără stres
În mai puțin de două săptămâni, elevii revin în bănci, iar pentru mulți dintre ei tranziția de la zilele lungi de joacă și relaxare la programul strict al școlii nu va fi deloc ușoară. Specialiștii recomandă părinților să introducă treptat reguli și rutine.
Național
livrator lovit bucuresti jpg
Dan Tănasă, postare ironică în fața valului de reacții online după atacul asupra livratorului asiatic
Deputatul AUR Dan Tanasă a reacționat pe Facebook după valul de critici stârnit de agresarea unui livrator străin în București. Parlamentarul ironizează ideea că mesajele sale ar genera incidente violente
Internațional
maruca jpg
Povestea fascinantă a celei mai enigmatice femei din istoria României. A fost prințesă și apoi iubita celui mai mare muzician român
Maruca, un nume faimos în urmă cu un secol, a fost o prințesă fără să fie din naștere, soția celui mai mare muzician român, femeie frumoasă, inteligentă, dar perfect iresponsabilă.
Fapt divers
ecuatie jpg
Ai un IQ peste 203? Rezolvă ultima ecuație în mai puțin de 9 secunde
Teste IQ nu sunt doar simple jocuri de logică – ele reprezintă adevărate antrenamente pentru minte. De la cele mai simple până la cele mai complexe, aceste provocări sunt concepute pentru a testa răbdarea, atenția și modul în care abordezi problemele din perspective diferite.
Fapt divers
PETRE DAEA SOTIE jpg
Soția lui Petre Daea s-a săturat de viața cu fostul ministru și cere divorț: „Îți mut dinții”
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, trece printr-un divorț complicat la vârsta de 76 de ani. Soția sa, Camelia Luchian, director în cadrul APIA, l-a acuzat de violență fizică și verbală. Anul trecut, femeia a solicitat un ordin de protecție împotriva fostului oficial, dar a renunțat
Actualitate
image png
Flăcări devastatoare în Ialomița. Un bărbat a ars de viu din cauza unei țigări uitate aprinse
Un bărbat în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu devastator, izbucnit marți seară în satul Maltezi, comuna Stelnica, județul Ialomița.
Național
spiderweb 6916188 1280 jpg
Cum ții departe de casa ta păianjenii? Trucul bulgăroaicelor pe care și românii trebuie să-l știe
Păianjenii pot fi o prezență neplăcută în case, mai ales în colțurile uitate sau în spațiile mai întunecate. Dacă vrei să ții aceste insecte la distanță fără să folosești substanțe chimice toxice, există trucuri simple, naturale și eficiente.
Fapt divers
livrator lovit bucuresti jpg
„Noi, care știm ce înseamnă umilința pe pământ străin, ne purtăm ca niște animale”. Val de indignare după lovirea livratorului asiatic
Un livrator din Bangladesh a fost lovit cu pumnul pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei și insultat cu apelative xenofobe, incident care a declanșat reacții puternice. Cei mai cunoscuți Activiști civici, comedianți, profesori, antreprenori au postat mesaje dure și cer intervenția autorităților.
Național
image png
Bătută cu bestialitate pentru că sforăia. O femeie din Iași a ajuns pe masa de operație, cu splina ruptă în două
O femeie din județul Iași a ajuns la spital în stare critică, după ce a fost bătută cu bestialitate chiar de soțul ei, deranjat de faptul că sforăia în timpul nopții.
Național
ambrozie jpg
Cum recunoști alergia la ambrozie. Iată la ce trebuie să fii atent
Ambrozia, una dintre cele mai invazive buruieni din România, reprezintă principalul factor declanșator al alergiilor sezoniere, afectând mii de persoane în fiecare an. P
Sănătate
MONOLITHI jpg
Cea mai mare plajă din Europa este în Grecia și se întinde pe 25 de km: Monolithi își așteaptă turiștii în septembrie
Vara se apropie de sfârșit, dar nu și momentele de relaxare și soare. Cei care vor să prelungească vacanța caută destinații liniștite, cu spațiu și aer curat. Plajele încă mai atrag iubitorii de mare și nisip auriu chiar și în septembrie.
Internațional
pilot piloti avion jpeg
Companiile de zbor cer creşterea vârstei de pensionare a piloţilor la 67 de ani. Care este motivul
Asociațiile care reprezintă companiile aeriene la nivel global au făcut un apel către Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), agenție a ONU, pentru creșterea vârstei de pensionare a piloților de linie de la 65 la 67 de ani.
Actualitate
termometru canicula jpeg
Alertă de caniculă. Trei județe sub cod galben. Cum va resimți Bucureștiul temperaturile toride
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineață, o avertizare cod galben de caniculă pentru vestul României, vizând județele Timiș, Arad și Bihor.
Național
Gzat3y1XMAAlhPa jpeg
UPDATE: Rusia, atac devastator asupra Kievului: 15 morţi, inclusiv patru copii. Clădirea Delegației UE, lovită intenționat
Clădirea care găzduiește Delegația Uniunii Europene la Kiev a fost avariată în timpul atacurilor aeriene ruse din noaptea de 27-28 august, în care cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața, inclusiv un copil,
Internațional
CFR Calatori FB jpg
Zeci de trenuri anulate. Pasagerii prinși între datoriile istorice ale CFR Călători și conflictele cu CFR SA
Zeci de trenuri de pasageri din întreaga țară vor fi suspendate în următoarea perioadă din cauza datoriilor acumulate de CFR Călători pentru plata Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI).
Național