VideoNoua grenadă americană, prima letală de la războiul din Vietnam încoace, ucide nu prin schije, ci prin unde de șoc
Prima grenadă letală de mână dezvoltată de Armata SUA după Războiul din Vietnam ucide prin unde de șoc, nu prin schije, și a fost creată special pentru luptele urbane, atunci când trupele trebuie să curețe spațiile interioare fără a pune în pericol civili sau forțe proprii, notează CNN. Aceasta poartă denumirea M111 și este prima grenadă nouă introdusă pentru armata americană din 1968, când MK3A2 a intrat în luptă, fiind retrasă ulterior din cauza azbestului din compoziție, ale cărui fibre minuscule se pot fixa în plămâni, provocând boli fatale, inclusiv cancer.
O grenadă adaptată războiului urban
Actuala grenadă principală a armatei, M67, trimite schije în toate direcțiile la explozie, ceea ce poate răni sau ucide civili ori forțe proprii dacă ricoșează de obiecte solide sau pătrund prin pereți subțiri. M111 schimbă această abordare, folosind unde de șoc, sau suprapresiunea exploziei (BOP), pentru a ucide sau incapacita inamicii prin forța exploziei, vaporificând carcasa exterioară din plastic a armei. Trupele aflate în afara unui spațiu închis pot arunca noua grenadă în interior, iar inamicii nu se pot adăposti în spatele pereților, mobilierului sau aparatelor care ar opri schijele, a precizat armata.
„O grenadă care folosește BOP poate curăța rapid o cameră de combatanți inamici, lăsându-i fără loc de ascuns și asigurând siguranța forțelor proprii,” a declarat colonelul Vince Morris, manager de proiect pentru program la Picatinny Arsenal, New Jersey, într-un comunicat al Armatei.
„Când unda de presiune ridicată întâlnește o persoană, comprima și decompresă violent țesuturile,” explică o fișă informativă a armatei.
„Tobele urechii, plămânii, ochii și tractul gastrointestinal sunt cele mai expuse rupturii și daunelor grave cauzate de explozii mai mici.”
Undele mai mari pot deteriora creierul sau chiar provoca amputarea membrelor.
Grenada M111 este propulsată de RDX, un material exploziv folosit pe scară largă de armata SUA de decenii, și a fost dezvoltată pe baza experienței din conflictele anterioare din Orientul Mijlociu.
„Una dintre lecțiile cheie învățate din luptele urbane ușă-la-ușă din Irak a fost că grenada M67 nu era întotdeauna instrumentul potrivit. Riscul de fratricid pe cealaltă parte a peretelui era prea mare,” a spus Morris.
Astfel, M111 este destinată exclusiv utilizării în interior, în timp ce M67 va fi păstrată pentru teren deschis „pentru a maximiza efectul fragmentelor letale.”
Evoluția munițiilor americane
M111 face parte dintr-o tradiție lungă de grenade americane, care începe cu iconica Mk 2 „ananas,” folosită în Primul și al Doilea Război Mondial, continuând cu M26 în anii 1950 și M67 introdusă în 1968 alături de MK3A2.
Între timp, Corpul de Marină al SUA a început să achiziționeze o altă grenadă BOP, M21, produsă de norvegienii de la Nammo.
Armata SUA și alte forțe militare folosesc, de asemenea, grenade termobarice sau muniții combustibil-aer.
Acestea eliberează un nor de combustibil în aer, care este aprins, creând o undă de șoc și o minge de foc ce generează un efect de vid, aspirând oxigenul din zona exploziei.
Această tehnologie oferă armatei opțiuni suplimentare pentru combaterea inamicilor în spații închise, reducând riscul pentru civili și forțele proprii, în timp ce păstrează eficiența în teren deschis.
Prin introducerea M111, armata americană adaptează echipamentul la nevoile luptei urbane moderne, combinând eficiența letală cu un control mai sigur al efectelor explozive în interior, marcând astfel cea mai semnificativă inovație în armamentul de infanterie de la Războiul din Vietnam.
