Au tăiat 7 vaci să facă un kebab de 1.198 kile

Ultima actualizare:

    Carnea s-a perpelit trei zile  şi a fost supravegheată de  o armată de 10 bucătari
Carnea s-a perpelit trei zile şi a fost supravegheată de o armată de 10 bucătari

Zece bucătari, două săptămâni de muncă, o macara, şapte vaci şi un ditamai cuptorul de şaorma. Cam de atât a fost nevoie pentru un nou record mondial.

Kebabul de 1.198 de kilograme este înalt de doi metri jumătate şi gros cât două picioare de elefant.

Pentru ca imensa încărcătură să se poată roti şi rumeni în faţa cuptorului vertical, zece bucătari turci din Ankara au cerut ajutorul unei combine agricole şi unei macarale.

Au început să perpelească hălcile de carne luni şi mâncarea nu a fost gata decât miercuri. Însă a meritat. Experţii Guinness au consfinţit recordul.

Performanţa precedentă a fost stabilită în urmă cu câţiva ani în Dubai şi nu cântărea decât 468 de kilograme.

Conform organizatorilor, au fost preparate peste două milioane de porţii a câte 100 de grame fiecare.

Salatele, cartofii prăjiţi şi condimentele picante care au fost servite împreună cu imensul kebab au fost furnizate de către autorităţile locale.

Vacile sacrificate cântăreau 270 de kilograme fiecare, însă numai carnea, fără oase, a fost de 175 de kilograme.

Vaca 1 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 2 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 3 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 4 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 5 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 6 – 270 kg

Vaca
Vaca

Vaca 7 – 270 kg

Vaca
Vaca

200 de pui, pentru şaorma de 20 kg

În ţara noastră nu atât kebabul are priză la public, cât şi şaorma, care e preparată din pui.

Conform bucătarului Adrian de la Mr.Chicken, pentru o şaorma de 20 de kilograme e nevoie de carnea a 200 de pui.

O şaorma de 250-300 de grame are o cotaţie calorică de 485 de kilocalorii.

Şaorma, cea mai populară în România

Şaorma, cea mai  populară în România
Şaorma, cea mai populară în România


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
diana buzoianu png
robot lightning profimedia jpg
descoperire egipt sinai jpg
ffb73bb9 c2a8 4974 b314 ef42f9f0c5be jpg
loto loterie istock jpg
BOLOJAN GRINDEANU INQUAM jpg
benzina in lume jpg
cel mai bun ulei de masline jpg
image
image