Dana Nălbaru, colegă cu fostul iubit, Călin Goia

Ultima actualizare:

    Dana și Călin au fost  împreună timp de șase ani, până în 2005
Dana și Călin au fost împreună timp de șase ani, până în 2005

În 2008, trupa Hi-Q cânta următoarele versuri: „Gaşca mea nu poate să stea, liniştită, nici o clipă".

Dar iată că anii au trecut şi gaşca celor trei, adică Dana Nălbaru (37 de ani), Florin Grozea (34 de ani) şi Mihai Sturzu (34 de ani), pare că s-a liniştit. De când Mihai Sturzu a intrat în politică, formația are din ce în ce mai puține concerte, ba chiar au contramandat recitaluri din unele spectacole la care trebuiau să ia parte, pentru că nu le puteau onora în formula care i-a consacrat.

Dana și Călin au fost  împreună timp de șase ani, până în 2005
Dana și Călin au fost împreună timp de șase ani, până în 2005

Așa se face că Dana şi Florin au început să caute soluţii pentru a supravieţui în lumea muzicală.Solista a încercat să cânte solo şi să lege alte colaborări, iar Florin a scris o carte și are mai mutle bloguri. Totuși, se anunță o revenire în forță. Dana Nălbaru s-a apropiat din nou foarte mult de fostul iubit, Călin Goia (39 de ani). După o relație de șase ani, cei doi s-au despărțit în 2005, dar acum vor avea din nou ceva în comun, măcar pe plan muzical.

Solista Hi-Q și Florin Grozea vor înregistra o piesă cu trupa Voltaj, al cărei solist este Călin Goia.

„Vor fi mai mulţi cântăreţi implicaţi în acest proiect, nu numai cei trei. Vor scoate o piesă împreună", a povestit o sursă apropiată Danei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
natalia kollegova element 2716896 jpg
Alianţa Dreapta Unită Foto Inquam Photos-George Calin
Dunărea, graniță naturală între România și Serbia FOTO Shutterstock
Baile Felix  Foto Turism Felix jpg
casa noua jpg
gsquare thirst 1474240 jpg
somn vara canicula istock jpg
paulbr75 car engine 1738366 jpg
image
image