De ce mor din ce în ce mai mulți turiști pe insulele din Grecia. Specialiștii explică motivele care au dus la astfel de tragedii

Din ce în ce mai mulți turiști și-au pierdut viața în insulele din Grecia. Acest val de decese a șocat comunitatea internațională și se încearcă înțelegerea mecanismelor care au condus la astfel de tragedii. 

Turiști / foto: Pixabay
Turiști / foto: Pixabay

Cu toate acestea, localnicii din Grecia nu par deloc surprinși de incidentele petrecute în ultima lună, care s-au sfârșit cu decesul câtorva turiști. Ekathimerini, o publicație grecească, a stat de vorbă cu Miltos Zervas, excursionist și alpinist experimentat, editorul revistei de drumeții "Anevenontas" (Ascensiune, n.r.)

„Recent, pe multe insule, cum ar fi Sifnos, Kythera, Karpathos și Creta, au fost dezvoltate rețele de trasee, nu pentru că acolo sunt, neapărat, excursioniști, ci pentru a prelungi sezonul turistic. Efectul este că invităm oamenii să meargă pe trasee fără a-i informa în prealabil cu privire la dificultățile pe care le vor întâmpina sau fără a-i avertiza să le evite în lunile de vară.

Anul trecut și în cel anterior, au murit turiști pe traseul de drumeție E4 din sudul Cretei, pe care l-am parcurs și eu. Sunt antrenat și cunosc terenul. L-am parcurs la începutul lunii mai cu un prieten de-al meu și ne-am trezit întrebându-ne: 'Cum vom urca acest deal pe caniculă?' Căldura te epuizează fără să-ți dai seama. Și la un moment dat ajungi la fundul sacului în ceea ce privește resursele fizice", a explicat Zervas, pentru sursa amintită. 

Motivul pentru care localnicii din Grecia nu pățesc nimic

„Localnicii nu merg nicăieri în mijlocul zilei. Între orele 2 și 5 după-amiaza nu este niciun suflet afară. Oamenii din zonă au dezvoltat un comportament dictat de mediul natural, pe care un vizitator îl poate ignora dacă nu i se atrage atenția. Oricine poate să o pățească foarte ușor”, a continuat expertul.

Vacanțele în Grecia sunt prezentate sub sloganul: „În Grecia, la mare, sex și soare”, însă drumețiile presupun cu totul și cu totul altceva: 

„Drumețiile pe timp de vară pe o insulă unde ești expus la soare necesită anumite reguli", spune, la rândul său, Lefteris Trikiriotis, ghid montan și membru al Comitetului pentru trasee din Regiunea Egee de Nord.

„E vorba despre încălțăminte adecvată, alimentație adecvată, hidratare continuă, asimilarea de electroliți, mai ales dacă aveți o anumită vârstă, notificarea hotelului cu privire la plecarea în drumeție, GPS-ul tot timpul pornit (...) Trebuie să gândim o strategie de comunicare. Să avem, de exemplu, puncte de informare pe toate insulele, pentru orice activitate", a insistat el.

Trikiriotis mai precizează faptul că antreprenorii turismului local din Grecia încă mai prezintă oferte sub sloganul „În Grecia, la mare, sex și soare”, dar drumețiile nu sunt simple plimbări pe plajă. 

„Grecia este o țară cu o mare proporție de relief montan. Dar noi nu le spunem străinilor acest lucru și ei cred că insulele sunt terenuri de joacă. Insulele, însă, sunt munți. Poate că nu au altitudine mare, dar au terenuri dificile, iar vara există condiții meteorologice de natură să provoace oboseală excesivă. Cine începe o activitate fizică aici cu informații incomplete a comis prima mare greșeală", a avertizat acest ghid montan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net