10 schimbări pe care le poţi face în viaţa ta pentru a avea un an mai bun
Toate lucrurile bune, toate schimbările pe care ni le dorim în viaţă le punctăm şi ne apucăm de ele, de obicei, la început de an, adică în ianuarie. Acum este momentul să ne facem lista cu planuri, cu rezoluţii. Putem include în ea obiceiuri sănătoase ce ţin de sănătate, de stil de viaţă, de bani, de dragoste, de familie.
Am trecut cu toţii printr-un an extrem de greu. Unii şi-au pierdut afacerea sau locul de muncă, li s-a redus salariul şi au fost nevoiţi să strângă cureaua. Alţii au învăţat să pună mai mult preţ pe sănătate, după ce ei, ori cei dragi, s-au infectat cu SARS-CoV-2. Mulţi au fost nevoiţi să se adapteze muncii de acasă, să stea în izolare, să-şi ajute copiii la şcoala online etc. După toate acestea, ne uităm spre 2021 cu speranţă. Vrem un an mai bun! Pentru asta, trebuie să învăţăm din greşeli şi să facem schimbări. Iată câteva idei de rezoluţii care îţi pot prinde bine şi ţie!
Fă mai mult sport! De aproape un an, de când stăm închişi în case, am început să resimţim lipsa mişcării. A fost mai complicat şi riscant să mergem la sală, încă va fi, cel puţin până în primăvară. Dar sedentarismul e periculos şi, în plus, îşi pune amprenta asupra siluetei noastre. Haideţi să ne mobilizăm şi să facem mai mult sport! Sunt atâtea metode - de la alergat în parc, urcat scări, mers mai mult pe jos, până la exerciţii acasă, la salteluţă.
Dacă ai nevoie, dă jos câteva kilograme. Slăbitul se numără printre cele mai frecvente planuri pe care şi le fac oamenii la început de an. Mai ales că asta vine după perioada Sărbătorilor, în care s-au ghiftuit cu fripturi, sărmăluţe, cârnaţi şi cozonaci. Cura are succes dacă nu te aştepţi la minuni peste noapte, nu apelezi la măsuri extreme, nu te înfometezi.
Mergi la psiholog! Şcoala online, cu provocările ei, munca la domiciliu, izolarea, nesiguranţa zilei de mâine, frica de boală... toate acestea au dus la stres, depresie, anxietate. Potrivit unui studiu recent, peste 40% dintre români sunt mai trişti, mai nervoşi şi se simt singuri în pandemie. Soluţia: cere ajutorul unui psiholog pentru a ieşi din această stare.
Sună-ţi mai des părinţii, rămâi conectat cu cei dragi. Pandemia şi izolarea nu trebuie să ne despartă.
Mai multă grijă la igienă! Anul acesta am învăţat că mâinile murdare, duse la nas şi la gură, ne pot îmbolnăvi grav. Trebuie să ne rămână în instinct spălatul frecvent, dezinfectatul mâinilor şi al obiectelor pe care le atingem frecvent (telefon, geantă, chei, portofel).
Lasă-te de fumat! Este unul dintre cele mai grele planuri, însă dacă nu o faci acum, în ianuarie, îţi vei intra apoi în ritmul „normal” al vieţii şi vei uita de plan. Renunţatul la ţigări nu numai că îţi salvează sănătatea, dar şi portofelul.
Fă un curs nou de perfecţionare. Poate fi în domeniul tău de activitate sau altceva ce îţi place, îţi doreşti să înveţi (o limbă străină, un curs online de grafică sau de gătit).
Ieşi din rutină, fă ceva nou în fiecare săptămână! Propune-ţi să zâmbeşti, să te distrezi, să vezi locuri noi, să ieşi din zona de confort.
Atenţie la buget, fă economii! Am văzut că situaţia financiară se poate prăbuşi de pe o zi pe alta, că nimic nu e sigur, prin urmare, e necesar să ne luăm din timp măsuri de precauţie. Propune-ţi ca lunar să pui de-o parte o sumă de bani, să acoperi nişte goluri, să-ţi achiţi toate datoriile sau să-ţi achiziţionezi ceva util la finalul anului următor. Cum reuşeşti să faci aceste economii? Taie de unde nu e necesar. Redu sau chiar stopează fumatul, consumul de alcool, mergi cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun în locul maşinii, renunţă la cumpărăturile neesenţiale.
Schimbă ce nu merge! Nu eşti mulţumit de locul de muncă? Caută-ţi altceva! Te cerţi des cu partenerul de viaţă? Discutaţi şi ajungeţi la un acord comun. Tot ce e nociv în viaţa ta, tot ce te nemulţumeşte trebuie rezolvat, remediat. 2021 este şansa ta la o viaţă mai bună, mai frumoasă.