A scris istorie în literatură, dar a rămas repetent în clasa I. Mai mult, scriitorul român vorbea cu câinii, pomii și florile
Nichita Stănescu, unul dintre cei mai mari poeți români ai secolului XX, a fost un spirit liber și neconvențional încă din primii ani de viață. Născut la 31 martie 1933, Nichita a reușit să lase o amprentă de neșters în literatură, fiind considerat de mulți drept unul dintre cei mai mari poeți români, alături de Mihai Eminescu. Cu toate acestea, puțini cunosc detalii despre copilăria sa, marcată de o repetenție în clasa I, eveniment ce avea să devină o metaforă a unei viziuni poetice care depășea limitele sistemului școlar rigid.
Un „repetent” plin de imaginație
Nichita Stănescu, cunoscut ca „Nini” în copilărie, a început școala în 1940, la Școala Primară de băieți nr.5 din Ploiești. În clasa I, Nichita a rămas repetent, nu din lipsă de capacitate, ci dintr-o imaginație debordantă care nu se potrivea cu rigorile învățământului tradițional. Potrivit propriilor sale cuvinte, „nu degeaba am rămas repetent în clasa întâi primară, neputând pe atuncea, la acea vârstă mucoasă, să-mi imaginez că numitul cuvânt se și poate scrie, iar că arborii și animalele cu care atâta mă conversasem, vorbirea lor nu mai are transcriere în semn”.
Într-o lume unde notele și disciplinele stricte erau esențiale, Nichita vedea lumea printr-o prismă diferită, vorbind cu câinii, pomii și florile, transformând realitatea într-un tărâm magic, plin de metafore vii. Profesorii săi nu au reușit să înțeleagă acest limbaj poetic, dar părinții, în special mama sa, Tatiana, au ales să-l sprijine și să-l încurajeze. Nu l-au pedepsit pentru „isprava” repetenției, ci au văzut-o ca pe o etapă firească în dezvoltarea sa.
Elevul care a excelat în literatură și matematică
După repetenția din clasa I, Nichita și-a îmbunătățit semnificativ performanțele școlare. În clasa a II-a, a obținut o medie generală de 8,62, iar în clasa a III-a și a IV-a, a excelat la toate materiile, încheind ciclul primar cu o medie generală de 9,13. Interesant este că Nichita nu doar că a fost un poet talentat, dar a avut și o pasiune pentru matematică. Această combinație de literatură și matematică i-a permis să vadă lumea printr-un alt tip de „matematică”, una poetică, despre care scria în versurile sale: „Noi știm că unu ori unu fac unu, / dar un inorog ori o pară / nu știm cât face”.
Pasiunea sa pentru cuvânt și pentru numere l-a urmat pe tot parcursul vieții, transformând fiecare experiență într-o poezie. Deși la un moment dat Nichita și părinții săi considerau că ar putea deveni inginer, destinul său l-a dus către literatură, unde a reușit să îmbine perfect cele două pasiuni ale sale.
Copilul care dialoga cu natura și găsea poezie în tot
Încă din copilărie, Nichita Stănescu era considerat un „eretic” în ochii celor din jur, vorbind cu pomii, florile și câinii, și petrecând ore întregi urmărind furnicile sau contemplând pânzele de păianjen. Această conexiune profundă cu natura și cu miracolul vieții l-a făcut să vadă poezie în toate lucrurile, transformând experiențele cotidiene în metafore complexe. În timpul școlii, Nichita era cunoscut pentru spiritul său liber și pentru opoziția față de metodele tradiționale de predare a poeziei. Îi plăcea să recite poeziile marilor poeți într-un mod original, cântându-le aproape, într-un stil propriu.
Unchiul său, Nicolae Popișteru, un om învățat cu o bibliotecă fascinantă, a jucat un rol important în educația sa literară. Nichita îl asculta cu atenție și deseori se răzvrătea împotriva interpretărilor convenționale ale poeziei. Acest spirit de rebeliune și curiozitate l-a însoțit toată viața, transformându-l într-un poet unic, cu o viziune aparte asupra lumii.
Astăzi, Nichita Stănescu este considerat unul dintre cei mai mari poeți români, iar opera sa continuă să inspire și să fascineze generații întregi. Într-adevăr, așa cum spunea el, „să trăiești, bă, să trăiești, că să mori nu-i nicio scofală!”. Nichita a ales să trăiască prin poezie, lăsând în urma sa o moștenire literară care nu va muri niciodată.
