Abia acum s-a aflat! Ce s-a întâmplat între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, înainte de a ajunge la divorț: „Fetițele simțeau”

Recent, Alina Sorescu a dezvăluit detalii neașteptate despre căsnicia ei cu Alexandru Ciucu, cu puțin timp înainte de a ajunge la divorț. Artista și-a deschis sufletul și a vorbit public despre mariajul său cu tatăl fiicelor sale, iar acum, la aproape doi ani de la despărțire, a scos la iveală aspecte neștiute din viața lor de cuplu. Cântăreața și designerul se află încă în instanță, disputând programul de vizită al copiilor lor.

Alina Sorescu și fetele. Foto: colaj.
Alina Sorescu și fetele. Foto: colaj.

Vestea divorțului, un șoc pentru toată lumea

Vestea divorțului dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a fost un adevărat șoc pentru toată lumea. Cei doi au anunțat despărțirea în 2022, după 12 ani de căsnicie. Artista a confirmat atunci zvonurile care circulau de ceva vreme în presă. Chiar și acum, la doi ani de la separare, cei doi nu au ajuns la un acord complet și continuă să se lupte în instanță pentru programul fiicelor lor. În prezent, părinții Alinei o sprijină în creșterea fetelor.

Invitată în emisiunea „Schimbă perspectiva, cu Mirela Retegan”, Alina Sorescu a oferit noi detalii despre mariajul său cu Alexandru Ciucu. Ea a explicat că înainte de divorț, relația lor a suferit din cauza unor schimbări majore, resimțite și de fetițele lor.

Ciucu locuia de câteva luni bune într-o altă țară înainte de separare

Potrivit Alinei Sorescu, Alexandru Ciucu locuia de câteva luni bune într-o altă țară înainte de separare. Aceasta situație a făcut ca fetițele să se obișnuiască să-și vadă părinții separați. Artista a declarat că i-a fost teamă ca micuțele să nu fie afectate de factori externi pe care nu îi putea controla.

M-am gândit că nu va fi ușor, cu toate implicațiile. Fetițele simțeau lucrurile astea, pentru că ele erau mai vechi. Tatăl fetelor locuia deja de 8 luni într-o altă țară, era deja o pregătire pentru momentul care a urmat. M-am temut de cum vor influența factorii externi fetele, ceea ce eu nu pot controla. Părinții mei au fost alături de mine dintotdeauna, desigur că ei nu și-au dorit să ajung aici", a declarat Alina Sorescu în cadrul emisiunii.

Pe tot parcursul acestei perioade dificile, părinții Alinei Sorescu au fost alături de ea. Ei au jucat un rol esențial în susținerea artistei și a fetelor sale, oferindu-le stabilitate și suport emoțional.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
guadelupa shutterstock 2136226577 jpg
harta  drum expres jpg
targ craciun facebook jpg
Incendiu la un bloc din Piatra Neamț FOTO: ISU
Silviu Prigoana  Foto Click (2) JPG
image png
hrana uscata caini jpg
schelet copil timisoara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net