Acestea sunt cele mai spectaculoase rute feroviare din lume. Una din ele se află aproape de România
În ziua de astăzi, călătoriile cu trenul nu sunt doar o simplă metodă de a ajunge dintr-un loc în altul, ci o adevărată experiență turistică. Unele rute sunt cunoscute pentru peisajele spectaculoase de-a lungul cărora trec iar mulți oameni merg cu aceste trenuri numai pentru a admira aceste locuri.

Pe 27 septembrie 1825, sute de pasageri englezi din orașul Darlington s-au îmbarcat în cele 20 de vagoane ale trenului cu aburi care a parcurs 40 de kilometri până în Stockton. Potrivit adevarul.ro, aceasta a fost prima călătorie a unui tren cu pasageri, iar acest moment a revoluționat complet transportul.
Acum, după două secole de la acest moment, călătoriile cu trenul nu sunt doar o metodă de transport, ci și o adevărată experiență turistică. Iar cei care vor să admire peisaje de o frumusețe rară trebuie să călătorească de-a lungul acestor rute feroviare.
Sunt cele mai frumoase rute feroviare din lume
De exemplu, cei care vor să exploreze cele mai frumoase zone ale Spaniei, pot călători pe „Calea Ferată a Domnului Henderson”. Această rută feroviară a fost construită în 1892 și a fost finanțată de Sir Alexander Henderson. Scopul ei era de a lega Gibraltarul, controlat de britanici, de restul Spaniei. Această zonă era, cândva, controlată de bandiți, dar acum este un loc care atrage turiști din întreaga lume.
De asemenea, pentru o experiență la fel de specială, puteți merge cu trenul Visakhapatnam-Kirandul Passenger Special. Această călătorie de patru ore trece prin Munții Ghats Orientali din India, de-a lungul a 58 de tuneluri, păduri de stejari și peisaje spectaculoase. La final, trenul ajunge în orașul Araku, unde se poate explora industria locală de cafea.
Această rută se află în apropiere de România
Iar dacă doriți o experiență ceva mai aproape de casă, atunci aveți posibilitatea să explorați mai multe orașe superbe din Europa Centrală cu Baltic Express. Această rută hop-on hop-off a fost lansată recent și pornește din Praga, ajungând până în orașul Gdynia, de pe coasta Poloniei.
Această rută de opt ore este una de o frumusețe rară, pe care turiști din întreaga lume o apreciază. Aceste călătorii sunt o adevărată experiență care merită încercată atunci când plecați în vacanță.



































