Anul în care în august a fost frig „de crapă pietrele”. La Predeal au fost zero grade
Nici verile și nici iernile nu mai sunt ca altădată. Sunt deja ani de când zăpada este tot mai rară în partea de sud a țării, iar verile sunt caniculare, cu aer aproape irespirabil. În urmă cu 75 de ani, România a fost martora unui fenomen ieșit din comun. Temperatura a scăzut atât d emult, încât la Predeal s-au înregistrat 0 grade Celsius. Era luna august.
Record absolut în luna august
Pe luna august, în urmă cu 75 de ani s-a înregistrat cea mai mică temperatură pe timpul verii din istoria măsurătorilor din România.
În 20 august 1949, la Vârful Omu au fost -7 ºC, cea mai scăzută temperatură măsurată în România în luna august.
Cu 13 ani înainte, în 27 august 1936, o valoare similară fusese înregistrată tot la Omu. A treia cea mai scăzută temperatură a fost de -6,6 ºC, pe 29 august 1981.
Luna august a anului 1949 rămâne cea a unui fenomen care nu s-a mai repetat în România. Temperaturile extrem de mici pentru luna august au rămas inexplicabile până în ziua de azi.
Au fost 0 grade ºC la Predeal și +7 ºC la Constanța.
Primul record meteo, la patru ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial
În mod normal, în 20 august minima la Omu este undeva pe la 4-5 ºC, iar maxima, pe la 10-11 ºC. În cele mai reci zile pot fi sub zero grade și la prânz, dar se întâmplă foarte rar.
Temperaturile minime s-au apropiat cel mai mult de record la final de august 1980 și 1981. Cea mai scăzută temperatură de august înregistrată în țară în ultimul deceniu a fost de -2,2 ºC, pe 24 august 2017, la Omu, potrivit HotNews care a studiat datele ANM.
Cele mai calde nopți de august la Omu au adus minime ce nu au scăzut sub 11 ºC, în 2012.
La Omu, media de temperatură a lunii august este de +6,3 ºC, iar cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna a opta a fost de +20,8 ºC, în 1956 și 1957.
În cele mai calde luni august media temperaturii la Omu a trecut de 9 ºC, iar în cele mai reci a fost de sub 4 ºC. Aceste valori se referă la media întregii luni.
Cea mai scăzută temperatură de august din zonele locuite a fost -1,9 ºC, la Miercurea Ciuc, pe 27 august 1980.
Cu jumătate de secol înainte de anul 1949 a fost un alt final de august extrem de răcoros.
Iată două exemple: +4,1 ºC la Târgu Mureș și +4,5 ºC la Buzău, temperaturi din luna a opta a anului 1899.
Cea mai mică temperatură înregistrată în București
Temperatura minimă absolută pentru luna lui „Gustar” la Bucureşti a fost de 5,2 ºC, înregistrată în 30 august 1981, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa.
În acel an s-au înregistrat recorduri de minime absolute de august la 66 de stații meteo. În august 1980 au fost recorduri absolute la 34 de stații meteo.
Luna august este cea mai caldă lună din an în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1500 m, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună.