Ce făcea George Enescu la Castelul Peleș. De ce era invitat, de fapt, în fiecare vară
Regina Elisabeta a României, cunoscută și sub pseudonimul literar Carmen Sylva, avea o pasiune profundă pentru muzică. Aceasta nu era doar un hobby, ci o parte fundamentală a vieții ei de zi cu zi.
La București și la Sinaia, muzica răsuna de mai multe ori pe săptămână, iar salonul mare al Castelului Peleș devenea un sanctuar al artei.
Acolo se afla și orga, instrumentul favorit al reginei, în fața căreia obișnuia să stea pe o canapea, conversând cu oaspeții sau scriind în carnețelul său inspirațional, scrie Historia.
Întâlnirea cu Enescu și începutul unei prietenii speciale
În vara anului 1898, prin intermediul pianistei Elena Bibescu, George Enescu a fost prezentat reginei Elisabeta.
Acest moment a avut loc la scurt timp după ce tânărul compozitor repurtase un succes răsunător la Paris cu „Poema Română”.
Deși inițial au existat rețineri din partea unor apropiați ai Curții, temându-se că Enescu ar putea avea o influență similară cu cea a Elenei Văcărescu asupra reginei, întâlnirea a fost inevitabilă.
Regina a fost imediat fascinată de talentul excepțional al muzicianului și l-a invitat să petreacă vara la Sinaia.
În doar două săptămâni, George Enescu a compus nu mai puțin de șaptesprezece creații dedicate reginei, apreciate ulterior de critici ca fiind remarcabile.
De la acel moment, relația dintre cei doi a devenit una extrem de apropiată, Elisabeta adoptându-l sufletește și devenind una dintre cele mai mari susținătoare ale carierei sale.
Muzica și inspirația de la Castelul Peleș
Invitațiile la Castelul Peleș au devenit o tradiție pentru George Enescu, care, în fiecare vară, participa la seratele muzicale organizate de regină.
Programul său era bine stabilit: diminețile, de la 11 la 13, și după-amiezile, de la 17 la 19, erau dedicate muzicii.
În aceste sesiuni, Enescu cânta împreună cu alți muzicieni ai vremii, precum violoncelistul D. Dinicu, violonistul G. Dinicu, violistul Loebel și Dall’Orso. Regina Elisabeta însăși, o talentată pianistă și organistă, li se alătura adesea, interpretând alături de aceștia muzică de ansamblu, în special cvartete.
În timpul acestor concerte, regina obișnuia să scrie poezii și povești, inspirată de sunetele muzicii. Multe dintre versurile sale au fost ulterior puse pe muzică de Enescu.
Uneori, aceasta își petrecea timpul pictând în salonul de muzică sau lucrând la manuscrisele sale religioase, precum faimoasele Evanghelii, pe care le împodobea cu migală și devotament.
Un detaliu fascinant este faptul că, în una dintre aceste lucrări, l-a pictat pe George Enescu sub chipul unui înger, alegând să folosească drept model trăsăturile acestuia.
O relație marcată de respect și afecțiune
Relația dintre Enescu și regina Elisabeta era una profundă, bazată pe admirație reciprocă. Enescu o considera pe suverană o ființă excepțională, cu o generozitate și o noblețe sufletească nemăsurate.
Într-un portret scris de el, muzicianul o compara cu Sfânta Elisabeta, subliniind darul ei de a se dedica în totalitate altora.
Regina i-a oferit lui Enescu partitura autografă a mai multor compoziții pentru orgă ale lui Jacob Frohberger și o colecție impresionantă de 60 de volume din opera lui Johann Sebastian Bach, pe care Enescu le-a păstrat cu sfințenie în casa sa de la Dorohoi.
De asemenea, regina i-a dedicat una dintre cărțile sale, „Soare și Evanghelu”, adresând-o „copilului sufletesc” al ei. Scrisorile trimise de Elisabeta lui Enescu sunt o altă dovadă a relației lor speciale. Una dintre acestea reflectă îngrijorarea maternă a reginei atunci când Enescu era bolnav:
„Îmi pare rău să te știu bolnav. Fii rezonabil. Roagă-l pe doctor să ne trimită vești cu regularitate. Gândurile mele se îndreaptă către tine. Toți îți transmitem urări de însănătoșire grabnică. Înainte de toate, nu dispera. Din contră, fii răbdător. Repaosul forțat îți va face bine. Mama Regina.”
Castelul Peleș – un refugiu artistic
Pentru George Enescu, Castelul Peleș a fost mai mult decât o reședință regală. A fost un sanctuar al artei, un loc unde muzica și literatura se împleteau armonios, unde a găsit sprijin și inspirație pentru creațiile sale.
Regina Elisabeta a fost una dintre primele personalități care i-au recunoscut și încurajat talentul, oferindu-i un mediu propice dezvoltării sale artistice.
Enescu însuși a mărturisit că regina a fost pentru el o prezență „supraomenească”, un model de bunătate și noblețe sufletească.
Deși realitățile politice și sociale aveau să schimbe multe în deceniile următoare, amintirea verilor petrecute la Peleș a rămas pentru Enescu un reper luminos al carierei sale.
Astăzi, Castelul Peleș păstrează vie memoria acelor vremuri, fiind nu doar un monument istoric, ci și un simbol al legăturii dintre artă și regalitate. Iar numele lui George Enescu rămâne strâns legat de acel loc magic, unde muzica sa a răsunat pentru prima dată sub înaltul patronaj al reginei-poete Carmen Sylva.
