Ce mâncau și beau Eminescu și Creangă, la Bolta Rece? Un bucătar a recreat meniul preferat al celor doi prieteni și îl poți prepara și tu acasă
Pe 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, marcată și ca Ziua Culturii Naționale, a fost celebrată într-un mod inedit la Grădina Vlahiia din Snagov Sat. Chef Cătălin Ivanof, inspirat de atmosfera Junimii, a recreat meniul pe care poetul național, Ion Creangă și ceilalți membri ai societății literare îl savurau în anii 1885 la renumitul restaurant Bolta Rece din Iași.
Chef Cătălin Ivanof a adus la masă rețete tradiționale, preparate cu ingrediente autentice, respectând spiritul gastronomiei de odinioară. La Grădina Vlahiia, evenimentul culinar a fost completat de un spectacol intitulat „Mihai Eminescu, iubirea de neam între ieri și mâine”.
Meniul „Junimist” a lui Eminescu. De ziua poetului, un bucătar a recreat meniul preferat
Alivenci, plăcinte cu mălai și brânză, inspirate din copilăria lui Eminescu. Pârjoale moldovenești, gătite dintr-un amestec de carne de porc și vită, cu mărar, pătrunjel și sos de muștar preparat în casă, rețetă păstrată cu mici variații de-a lungul anilor. „Unii pun în compoziție morcov ras, alții cartof. Au mărar și pătrunjel și eu le servesc și cu un sos pe bază de muștar, preparat de noi. Carne de vită și de porc, dar unii pun doar porc, alții doar vită”, a spus bucătarul. Zeamă de găină cu tăiței de casă, o supă simplă și gustoasă, acrită cu borș proaspăt.
Borș de vițel cu sfeclă, popular în restaurantele ieșene de altădată. „Acest borș e de origine rusească, dar e delicios. Se prepară cu varză tăiată fin și cu sfeclă, o legume din păcate uitată azi de noi”, a spus bucătarul. Tochitură moldovenească, compusă din carne de porc prăjită, chișcă (un cârnat de casă cu orez) și sarmale coapte în bostan, fierte în vin, o delicatesă pe care junimiștii o savurau adesea. Desertul, tradiționalele poale-n brâu, și băuturile specifice vremii, precum țuica fiartă și vinul roșu, au completat meniul.
Mihai Eminescu era cunoscut pentru aprecierile sale față de mesele bune, cafeaua tare și momentele petrecute alături de lăutari. Deși nu era un mare băutor, poetul frecventa localuri de calitate, unde alături de prieteni savura preparate tradiționale și se bucura de atmosfera vremii.