Întâlnirea care i-a marcat viața genialului Nichita Stănescu. „Și aceasta mi se pare nesfârșit de mult”
Genialul Nichita Stănescu a avut o întâlnire fabuloasă cu genialul Tudor Arghezi. Interacțiunea lor a fost pricinuită de un alt mare nume, scriitorul și părintele reportajului literar, Geo Bogza. Acesta din urmă l-a obligat pe Nichita să-i pupe mâna lui Arghezi. Mulți ani după acest moment, Nichita Stănescu a dat un interviu în care și-a stăpânit cu greu emoția.
Tudor Arghezi, omul care l-a văzut în „carne și oase” pe Eminescu
„Mă numesc unul din oamenii în viață care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. Eram copil de 7 ani. L-am zărit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. <<Uite-l pe Eminescu!>>”, a spus cineva, cu un glas pe care-l țiu minte", povestea Tudor Arghezi, iar Nichita Stănescu a fost toată viața marcat de această istorioară.
Câteva decenii mai tarziu, Nichita Stănescu a evocat o întâmplare pricinuită de un gest oarecum neobișnuit al lui Geo Bogza:
„Cât de sictirit am putut să fiu de unii colegi când Geo Bogza m-a ridicat de ceafă (acum un deceniu și mai bine) - cu macaraua brațului său - și m-a dus să-i sărut mâna lui Tudor Arghezi.
Arghezi era ca o frunză. Vorbea parcă bătut de un vânt stelar. Bogza i-a ridicat mâna lui suavă în lopata mâinii lui și iată că bâlbâit m-am trezit sărutând o mână care-și scrisese testamentul nu pentru sine, ci pentru poezie. Restul e ca un ecran alb. Arghezi a spus atunci câteva cuvinte argheziene. Bogza, câteva cuvinte bogziene. Eu aveam limba smulsă”, relata Nichita Stănescu în tr-un interviu în anii ’80. „<<Penibil! Penibil!>>, mă admonestară câțiva colegi. <<Ai ajuns să pupi mâna mărimilor!>>, îmi reproșară alții. <<Ești un lingav!>>, îmi spuseră ceilalți. Mi-a fost rușine, și ciudă, și atât”, a continuat poetul.
„M-am uitat cu ochii înfioraţi de emoţie în ochii ascuţiţi de inteligenţă ai lui Arghezi”
Într-un interviu memorabil, Nichita Stănescu a descris imapctul pe care l-a avut asupra lui întâlnirea cu Tudor Arghezi.
„Azi, însă, când potrivesc câte un cuvânt sau rostesc cu gura câte o frază în omenia artei, mă întorc și zic: e gura care a sărutat mâna lui Arghezi.
E Arghezi, cel care, fiind copil, l-a văzut cu ochii săi căprui pe Eminescu. Și aceasta mi se pare nesfârșit de mult.”
„Arghezi povestea – îşi aminteşte Nichita Stănescu într-un interviu, în 1977 – că fiind copil l-a văzut [pe Eminescu] pe Calea Victoriei trecând în absentă visare.
Arghezi era copil şi ce face un copil? Un copil se uită cu ochii lui de copil, curioşi, în ochii tuturor.
Tânăr fiind, m-am uitat cu ochii curioşi şi înfioraţi de emoţie în ochii ascuţiţi de inteligenţă şi de sarcasm ai lui Arghezi. Iată cît e de apropiat Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi, care s-au uitat în ochii lui Eminescu. Cum spun unii anatomiști, ochiul este partea cea mai expusă a creierului. E ca și cum m-aș fi uitat în versurile lui când m-am uitat în ochii lui Arghezi”, sunt cuvintele lui Nichita Stănescu despre Tudor Arghezi.
