Ce nu s-a știut despre Nefertiti, regina care a condus Egiptul. De ce nu a fost descoperit mormântul uneia dintre cele mai frumoase femei din istorie

Ultima actualizare:

Cine nu a auzit de Neferititi, a doua regină faimoasă a Egiptului Antic, după Cleopatra, care a schimbat standardele de frumuseţe feminină în secolul XX? Cunoscută și ca Doamna celor Două Pământuri, Soţia Marelui Rege, sau Doamna tuturor femeilor, Neferititi, al cărui nume se traduce „Frumoasa care vine”, este considerată una dintre cele mai frumoase femei din istorie. Iată câteva curiozități despre faimoasă regină a Egiptului.

Ce nu știai despre Neferititi, un simbol al puterii și frumuseții feminine/ Foto: Captură video
Ce nu știai despre Neferititi, un simbol al puterii și frumuseții feminine/ Foto: Captură video

Curiozități despre Nefertiti

Nu sunt cunoscute originile

Nu este cunoscută cu exactitate identitatea părinților reginei Neferititi, dar se crede că este fiica unui consilier regal, care a urcat pe tronul Egiptului ca faraon, Ay. De asemenea, se spune că aceasta se numea anterios Tadukhipa, provenind din regatul Mitanni, Siria, și că, înainte de a fi căsătorită cu Amenhotep al IV-lea, faraonul Akhenaton, ea a fost măritată cu tatăl acestuia, Amenhotep al III-lea.

S-a căsătorit la vârsta de 15 ani

În ciuda faptului că nu se știe cu exactitate anul în care s-a măritat cu Amenhotep al IV-lea, se presupune că Nefertiti avea vârsta de 15 ani când s-a căsătorit. Totodată, aceștia erau rude, probabil verișori. Relicvele arată că erau de nedespărțit în anii în care au domnit împreună, între 1353-1336 î.H. Cuplul avea o relație romantică autentică, un lucru neobișnuit în relațiile dintre faraori și soțiile lor.

A participat cu soțul său la revoluția religioasă

Neferititi alături de soțul ei, faraonul Akhenaton, a inițiat o companie de ștergere pe scară largă a numelor zeilor tradiționali, în special cele de Amun, și au impus religia atonistă, care era o religie monoteistă, ce îl venera pe zeul Aton. Nefertiti era o femeie religioasă, fiind deseori reprezentată ca o zeiță, și a fost prima și singura soție a unui faraon care a purtat coroana dublă, un simbol atribuit regilor de sex masculin.

Revoluția religioasă a dus la schimbarea numelor celor doi soți: Amenhotep a devenit Akhenaton („Spiritul lui Aton”), iar Neferititi și-a adăugat numele Neferneferuaton („Minunată este frumusețea lu Aton„), numindu-se astfel Neferneferuaton Nefertititi.

A avut 6 fiice

Împreună cu soțul ei, Neferititi a avut șase fiice: Meritaten, Mektaten, Ankhesenpaaten (viitoarea regină și soție a lui Tutankamon), Neferneferuaten Ta-sherit, Neferneferure și Setepenre. Două dintre fiicele lor au devenit regine ale Egiptului. Totodată, se spune că Neferititi ar fi fost și mama faraonului Tutankamon, într-ucât o analiză ADN a arătat că părinții acestuia din urmă erau rude.

S-a stins din viață în imprejurări misterioase

S-a crezut inițial că Nefertiti a dispărut din istorie în cel de-al 12-lea an al domniei faraonului Akhenaton, moartea sa fiind cauzată de un accident, o boală sau chiar din cauze naturale. Însă, în 2012, o inscripție din cel de-al 16-lea an de domnie care are numele reginei indică faptul că aceasta era încă în viață și ar fi dispărut complet din toate relatările sau reprezentațile istorice de la moartea lui Maketaton, cea de-a doua fiică a cuplului regal. Împrejurările decesului său rămân încă un mister, dar se crede că Neferititi s-a stins din viață în jurul vârstei de 30 de ani.

Mormântul său nu a fost descoperit

Nefertiti, supranumită „Doamna celor două țări", era celebră pentru frumusețea ei deosebită, însă mormântul său a fost pierdut de-a lungul secolelor, după moartea subită a reginei. S-a speculat, la un moment dat, că trupul acesteia ar fi una dintre mumiile descoperite în Valea Regilor, dar această informație s-a dovedit nefondată.

Bustul reginei, o operă de artă

Binecunoscutul bust al reginei egiptene Nefertiti a fost descoperit în decembrie 1912 de către o echipă de arheologi germani şi este astăzi una dintre principalele atracţii căutate de vizitatorii ajunşi la Neues Museum din Berlin. Acesta a fost venerat chiar și de Hitler. Totodată, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, opera de artă a fost ascunsă într-o mină de sare. Celebrul bust a lui Nefertiti a devenit una dintre cele mai copiate opere de artă din lume.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net