Cele mai bune soluţii de depozitare

Ultima actualizare:

Într-o casă mică, toate stau îngrămădite, dând senzaţia de aglomeraţie şi dezordine. Însă există soluţii inteligente şi inedite de depozitare a lucrurilor.

Totul stă în folosirea fiecărui metru pătrat din casă. Uită-te bine dedesubt, deasupra, în colţ sau la mijloc şi vei vedea că peste tot găseşti soluţii de depozitare simple, ingenioase şi ieftine. Chiar şi spaţiile la care nici nu te-ai gândit pot găzdui lucruri şi da încăperii o altă imagine. Iată câteva idei: 

  • Cârligele. Simple, mici, la-ndemână, ele îşi fac treaba atât în baie, cât şi în bucătărie. Poţi agăţa de ele de la tigăi, polonice şi mici electrocasnice, prosoape şi săculeţi cu nimicuri, până la chitară sau suport cu buzunare.
  • Cutiile din carton, din material plastic sau textil. În funcţie de dimensiuni, pot fi puse atât în bibliotecă şi “adăposti” de la CD-uri, jucării, albume foto, cabluri până la actele casei, cât şi sub pat sau pe dulapuri. 
  • Buzunarele de pânză pusă pe un suport metalic şi agăţate de perete pot adăposti obiecte puţin voluminoase, pe care le foloseşti în mod frecvent. Există modele pentru baie, pentru bucătărie sau pentru dormitor.
  • Etajerele şi sertarele. Ne ajută să ne ţinem lucrurile la locul lor, în ordine. În baie, micile etajere puse în colţuri dau culoare băii şi pot găzdui o mulţime de mărunţişuri necesare.
  • Valizele. De ce să te împiedici de ele prin casă, când le poţi găsi o utilitate?! În genţile de voiaj care ocupă mult spaţiu poţi pune o mulţime de lucruri de la hainele de sezon până la pături sau lenjerii de pat. Valizele se pot îmbrăca în huse în ton cu mobilierul şi depozita apoi sub pat, într-un colţ de cameră ori pe şifonier.
  • Cele mai ieftine sisteme de depozitare. Nici nu-ţi imaginezi câte poţi pune într-o banală pungă de plastic. Sau într-o cutie de pantofi. Poţi lipi etichete pe ele şi depozita în şifonier, în debara.

Cum îţi organizezi dulapul

Dacă vrei să ai toate lucrurile în ordine în dulap, să nu mai pierzi timp preţios dimineaţa, căutându-ţi hainele în care să te îmbraci, Diana Mihăilă, specialist în organizare, te ajută să ţi-l organizezi ca la carte. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l goleşti. Aşa vezi hainele pe care le ai, e uşor să le pui pe categorii (bluze la bluze, pantaloni la pantaloni...).

Îţi va fi uşor să extragi lucrurile pe care nu le-ai mai purtat de mult timp şi de care e cazul să scapi. Organizează-le pe categorii, pe ţinute sau pe seturi.  Nu ţine pe umeraşe tricouri, jeanşi şi pulovere, ci doar ţesături fine, cămăşi, paltonaşe. Putem folosi umeraşe de sârmă, foarte subţiri, pentru că oferă mai mult spaţiu. Poţi să pui hainele pe umeraş de la mic la mare, ascendent, sau pe culori. Pentru rafturi, specialistul în organizare a creat „regula lui U” şi „regula lui L”: „Dacă avem sertare lungi şi adânci, punem 3 stive în spate şi două în faţă, locul din mijloc rămâne gol, având acces vizual la cele din spate. Regula lui L e pentru rafturile mai înguste, dar tot adânci, unde pui două stive în spate şi una în faţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net