Cine a fost Austen Henry Layard, arheologul care a descoperit accidental ruinele unei mari civilizații antice
Austen Henry Layard rămâne una dintre cele mai importante figuri ale arheologiei britanice din secolul al XIX-lea. Istoric de artă, diplomat și explorator pasionat, Layard a realizat săpături esențiale în vilayetul Mesopotamia (actualul Irak), între anii 1839 și 1855. Munca sa a dus la redescoperirea unor civilizații străvechi și a alimentat fascinația lumii occidentale pentru istoria Orientului Mijlociu.
Născut la 5 martie 1817, la Paris, Austen Henry Layard era fiul lui Henry Peter John Layard, funcționar al Imperiului Britanic în Ceylon (azi Sri Lanka), și al Mariannei, fiica bancherului Nathaniel Austen din Ramsgate.
Cine a fost Austen Henry Layard
Tânăra familie Layard s-a stabilit la Florența, un epicentru al artei și culturii italiene, unde micul Austen a crescut într-un mediu intelectual stimulativ. Acolo, participând la serate literare și evenimente culturale, a intrat în contact cu poeți și artiști ai vremii, ceea ce i-a alimentat pasiunea timpurie pentru istorie și artă.
În 1839, Layard pornește spre Ceylon, intenționând să devină funcționar colonial în cadrul Imperiului Britanic, asemenea tatălui său. Îl însoțea prietenul său apropiat, Edward Mitford. Pe drum, este imediat captivat de peisaje, oameni și cultură. Spirit de aventurier, se amestecă printre localnici, adoptând obiceiurile, alimentația și stilul lor de viață. Astfel ajunge la Constantinopol și, din acel punct, pornește într-o amplă explorare a Levantului, regiunea dintre actuala Turcie și Israel, mergând mai departe spre Persia, unde trăiește o vreme alături de tribul Bakhtiari. Ceylonul, destinația inițială, rămâne în cele din urmă o destinație abandonată.
Austen Henry Layard nu își mai ocupă niciodată postul de funcționar colonial. În schimb, primește o poziție în cadrul Ambasadei Britanice din Constantinopol, condusă de Sir Stratford Canning, și decide să rămână în Orientul Mijlociu, un spațiu care îi trezește o fascinație tot mai profundă.
Punctul de cotitură vine în 1842, când arheologul francez Paul-Emile Botta descoperă ruinele unui palat antic în apropiere de Mosul, pe malurile fluviului Tigru. Informația îl entuziasmează pe Layard, care intuiește că acea zonă corespunde aproximativ cu localizarea străvechiului oraș Ninive, menționat în textele biblice ca fiind distrus cu secole în urmă.
Descoperirea orașului Nimrud
Petrecând o perioadă îndelungată în apropierea orașului Mosul, situat în regiunea istorică Mesopotamia (aflată atunci sub dominație otomană), Austen Henry Layard devine tot mai interesat de identificarea și excavarea marilor orașe ale Orientului Mijlociu antic. În 1845, începe săpături într-o movilă de pământ din apropierea Mosulului, presupunând că ar putea fi situl orașului biblic Ninive pe care avea, de altfel, să-l descopere ulterior. Ceea ce descoperă, însă, la acel moment depășește așteptările: ziduri, încăperi, fundații: ruinele unui oraș întreg. Layard tocmai scosese la lumină capitala Imperiului Asirian, Nimrud, cunoscut în textele biblice sub numele de Calah.
Orașul, aflat pe un fost curs al fluviului Tigru, fusese protejat de un zid defensiv din cărămizi de noroi și includea o citadelă impresionantă, dominată de un ziggurat înalt de 60 de metri. Nimrud fusese un centru regal pentru mai bine de 150 de ani, cu o populație estimată la circa 80.000 de locuitori în timpul domniilor regilor asirieni Ashurnasirpal al II-lea (883–859 î.Hr.) și Salmanasar al III-lea (858–824 î.Hr.). Fiecare generație de regi construise aici palate și temple grandioase.
Printre descoperirile remarcabile ale lui Layard se numără uriașii lei și tauri înaripați din piatră, creaturi mitice cu cap de om, basoreliefurile detaliate ale lui Ashurbanipal, dar și celebrul Obelisc Negru al lui Salmanasar al III-lea. Aceste artefacte, transportate în Marea Britanie, aveau să devină unele dintre cele mai valoroase exponate ale British Museum, stârnind o adevărată fascinație în rândul publicului britanic pentru istoria antică a Orientului Mijlociu, o regiune încă puțin cunoscută la mijlocul secolului al XIX-lea.
În urma succesului răsunător al primei sale mari descoperiri, Austen Henry Layard și-a îndreptat atenția către o altă movilă aflată pe malul estic al râului Tigru, în partea opusă Mosului. Aici avea să descopere ruinele unui nou oraș antic, unde, prin eforturi susținute, a dezgropat palatul regelui Sennacherib (704–681 î.Hr.). Printre vestigiile scoase la lumină s-au numărat remarcabile opere de artă, însă cea mai valoroasă realizare a fost descoperirea unei vaste arhive de tăblițe scrise în cuneiformă, provenite din arhiva de stat a regelui. Aceste texte, odată descifrate, au adus la suprafață informații esențiale despre istoria, cultura și administrația lumii babiloniene și asiriene, completând multe dintre golurile lăsate de istoria scrisă.
În paralel, Layard a explorat și alte mari centre urbane ale Antichității, precum Assur, Babilon sau Nippur, călătoriile și cercetările sale devenind sursa de inspirație pentru volumul „Descoperiri ale ruinelor din Ninive și Babilon”, publicat în 1853. Cartea, care oferea descrieri arheologice detaliate realizate în Mespotamia a devenit extrem de populară în epocă.
Va activa în politică și diplomație
După încheierea carierei sale arheologice, Layard s-a implicat activ în viața politică și diplomatică a Regatului Unit. A fost ales deputat în Parlament între 1852–1860 și 1860–1869, a ocupat funcția de sub-secretar de stat la Ministerul de Externe (1861–1866) și a fost numit comisar șef al treburilor statului și consilier privat în 1868. În perioada 1877–1880, a fost ambasador al Marii Britanii și Irlandei la Istanbul, fiind înnobilat în 1878 cu titlul de „Sir”.
Henry Layard s-a stins din viață la Londra, pe 5 iulie 1894, lăsând în urmă o moștenire arheologică de o valoare inestimabilă. Campaniile sale din Mesopotamia au oferit un tablou esențial al civilizațiilor babiloniene și asiriene și l-au consacrat drept unul dintre fondatorii arheologiei moderne în Orientul Mijlociu.
Alături de pionieri precum Ludwig Burckhardt, descoperitorul orașului Petra, și Henry Rawlinson, care a descifrat inscripția de la Behistun, Layard a deschis drumul unor figuri legendare ale secolului XX, precum Richard Burton, T.E. Lawrence („Lawrence al Arabiei”) sau Gertrude Bell, care i-au continuat munca și au contribuit la înțelegerea profundă a unei regiuni fascinante, înainte ca aceasta să intre în sfera de influență colonială la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, potrivit historia.ro.
